bibíc1 sm [At: BARCIANU / Pl: ~ici / E: mg bibic] (Orn; Trs) Nagâț (Vanellus vanellus).

bibíc2, ~ă smf [At: CARAGIALE, T. II, 84 / Pl: ~ici, -ice / E: ns cf bibi1] (Înv; fam) Termen de dezmierdare Si: drag, iubit, (gmț) bibiloi.

bibíc3 s [At: H II, 81 / Pl: nct / E: nct] (Reg; rar) Haină de damă.

bibícă sf vz bicaș

BIBÍC1, bibici, s. m. (Ornit.) Nagâț. – Din magh. bibic.

BIBÍC2, -Ă, bibici, -ce, s. m. și f. (Înv. și fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite; bibiloi. – Cf. bibi.

BIBÍC1, bibici, s. m. (Ornit.) Nagâț. – Din magh. bibic.

BIBÍC2, -Ă, bibici, -ce, s. m. și f. (Fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite; bibiloi. – Cf. bibi.

BIBÍC, bibici, s. m. (Familiar, de obicei la vocativ) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite. Mai bine fă cum te-nvăț eu, bibicule. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 74. Îi scriu: «Bibicule, Mangafaua pleacă mîine, miercuri, la Ploieștii. CARAGIALE, O. I 186. [Era] un bilet de amor de la o damă către «bibicul» ei. CARAGIALE, O. I 192.

BIBÍC1, bibici, s. m. (Ornit.) Nagâț. – Magh. bibic.

BIBÍC2, -Ă, bibici, -e, s. m. și f. (Fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite. – Fr. bibi.

bibíc1 (pasăre) s. m., pl. bibíci

bibíc2 (persoană) (înv., fam.) s. m., pl. bibíci

bibícă (persoană) (înv., fam.) s. f., g.-d. art. bibícii; pl. bibíci

bibíc (pasăre, persoană) s. m., pl. bibíci

bibícă s. f., g.-d. art. bibícei; pl. bibíce

BIBÍC s. v. nagâț.

bibíc (bibíci), s. m. – (Trans.) Nagîț. Mag. bibic (Cihac, II, 512).

bibíc (bibíci), s. m. – Iubit. Var. (înv.) bibi. Fr. bibi. Cuvînt fam., ca și der. bibică, s. f. (iubită).

BIBÍC ~ci m. Pasăre migratoare de baltă, de talie mică, cu moț și cu penaj colorat; nagâț. /<ung. bibic

bibic m. 1. Tr. nagâț; 2. fam. drăguț: iată-le’s bibici hazlie AL. [Termen de origină copilărească].

*bibíc, -ă s. (fr. bibi, a.î.). Fam. Termen de alintătură unui copil, unei fete. V. gigea.

bibic s. v. NAGÎȚ.