biatómic, ~ă a [At: MACAROVICI, CH. 48, 81 / Pl: ~ici, -ice / E: fr biatomique] (Chm; d. o substanță) Care conține doi atomi.

BIATÓMIC, -Ă, biatomici, -ce, adj. (Despre o substanță) A cărei moleculă este formată din doi atomi. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biatomique.

BIATÓMIC, -Ă, biatomici, -ce, adj. (Despre o substanță) A cărei moleculă e formată din doi atomi. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biatomique.

BIATÓMIC, -Ă, biatomici, -e, adj. (Despre corpuri simple) A cărui moleculă conține doi atomi. Oxigenul este un element biatomic. – Pronunțat: bi-a-.

BIATÓMIC, -Ă, biatomici, -e, adj. (Despre o substanță) A cărei moleculă e formată din doi atomi. [Pr.: bi-a-] – Fr. biatomique.

biatómic (bi-a-) adj. m., pl. biatómici; f. biatómică, pl. biatómice

biatómic adj. (sil. bi-a-) → atomic

BIATÓMIC, -Ă adj. Cu molecula formată din doi atomi. [Cf. fr. biatomique].

BIATÓMIC, -Ă adj. diatomic. (< fr. biatomique)

BIATÓMIC ~că (~ci, ~ce) v. DIATOMIC. [Sil. bi-a-] /<fr. biatomique