beucă definitie

8 definiții pentru beucă

beúcă sf [At: ȘEZ. II, 149 / V: bău-, (reg) bău- / A: (1) beucă / E: nct] 1 (Reg) Pârâu adânc și cu gropi pe coasta muntelui. 2 (Reg) Prăpastie. 3 Adâncitură strâmtă între dealuri împădurite, considerată loc rău. 4 (Pop; îe) A da (sau a intra) în bâucă A conduce o căruță într-o beucă (3). 5 (Mol) Parte superioară a capului.
BEÚCĂ, beuci, s. f. Văgăună, scobitură neregulată săpată de ape; loc prăpăstios. [Pr.: be-u-]
béucă (beu-) s. f., g.-d. art. béucii; pl. beuci
béucă s. f. (sil. beu-), g.-d. art. béucii; pl. beuci
BÉUCĂ s. v. copcă, ochi.
beúcă (béuci), s. f. – Rîpă, prăpastie. – Var. băucă. Origine necunoscută. Nu este deloc probabilă der. propusă de Diculescu 182, din v. germ. biugo. Este cuvînt de circulație restrînsă.
béŭcă f., pl. ĭ (cp. cu vgerm. binge, ngerm. beuge, adîncătură, cotitură). Olt. Văgăună: bezna din beŭcile pădurilor, într’o beŭcă era culcușul lupuluĭ (N. Pl. Ceaur 11 și 48).
beucă s. v. COPCĂ. OCHI.

beucă dex

Intrare: beucă
beucă substantiv feminin
  • silabisire: beu-