beteală definitie

19 definiții pentru beteală

beteálă sf [At: ODOBESCU, S. III, 195 / V: pe- / Pl: ~ele / E: ngr πετάλενογ] 1 Fir lung de metal auriu sau argintiu. 2 Podoabă din beteală (1) (pentru mirese). 3 (Bot; reg) Orzoaică-de-baltă (Vallisneria apiralis). 4 (Bot; îs) -la-miresei Floare nedefinită mai îndeaproape. 5 (Bot; reg) Mătasea porumbului.
BETEÁLĂ s. f. (Adesea fig.) 1. Fir lung de metal auriu sau argintiu. ♦ Spec. Podoabă făcută din asemenea fire (pentru mirese). 2. (Bot.) Orzoaică-de-baltă (Vallisneria spiralis). [Var.: peteálă s. f.] – Din ngr. petálion.
PETEÁLĂ s. f. v. beteală.
BETEÁLĂ s. f. (Adesea fig.) 1. Fir lung de metal auriu sau argintiu. ♦ Spec. Podoabă făcută din asemenea fire (pentru mirese). 2. (Bot.) Orzoaică-de-baltă (Vallisneria spiralis). [Var.: peteálă s. f.] – Din ngr. petálion.
PETEÁLĂ s. f. v. beteală.
BETEÁLĂ s. f. Mănunchi de fire lungi de metal de culoarea aurului sau a argintului, cu care se împodobesc de obicei miresele la cununie. Venea... alaiul de nuntă, cu Dinu și Florica în frunte, gătiți cu flori și cu beteală. BUJOR, S. 34. ◊ (În metafore și comparații) Trec razele, cu străluciri ca de beteală. CAMIL PETRESCU, V. 98. Betelele lunii pline se revarsă peste vechi orășele adormite. M. I. CARAGIALE, C. 38. Un strop de-argint a lunecat Și cu paloarea-i siderală, Pe cerul negru a-nsemnat Un fir! subțire de beteală. TOPÎRCEANU, M. 65. Liniile, șerpuite ale rîurilor se desprindeau ca fire crețe de beteală argintie. ODOBESCU, S. III 195. – Variantă: peteálă (SADOVEANU, Z. C. 331, EMINESCU, O. I 82) s. f.
PETEÁLĂ s. f. V. beteală.
BETEÁLĂ s. f. (Adesea fig.) Mănunchi de fire lungi de metal auriu sau argintiu, cu care se împodobesc de obicei miresele. [Var.: peteálă s. f.] – Ngr. petáli.
beteálă s. f., g.-d. art. betélii
beteálă s. f., g.-d. art. betélii
BETEALA-REGÍNEI s. v. drăgaică, sânziană albă.
BETEÁLĂ s. (reg.) tel. (~ miresei).
beteálă (-éli), s. f.1. Podoabă din fire de metal auriu (arareori argintiu) pe care miresele și-o pun în cap. – 2. Mătase de porumb. Var. peteală, betea. Ngr. πετάλιον „foiță de aur”, de unde lat. med. petalum „lamina aurea in capite Romani pontificis” (Du Cange); probabil încă un detaliu faptul că costumul tipic al țăranului român imită moda imperială bizantină. După Cihac, II, 685 și Candrea, din gr. πετάλον, ngr. πετάλι „foaie, petală”. Totuși, chiar Cihac derivă peteală din sl. petalja „nod”, ca și cum ar fi un cuvînt diferit. Var. este un sing. refăcut, cf. Byck-Graur 29.
BETEÁLĂ f. Mănunchi de fire metalice lungi, lucioase (argintii sau aurii), cu care se împodobesc miresele. [G.-D. betelii; Sil. -tea-lă] /<ngr. petali
beteală f. vălul de fire (de aur sau de argint) ce poartă miresele pe cap, în ziua cununiei. [Gr. mod. PETÁLI, foaie de aur].
1) peteálă (est) și beteálă (vest) f., pl. (inuzitat) elĭ (ngr. petáli [vsl. petálo], foiță. V. petală). Fire lungĭ și turtite de aur saŭ de argint cu care miresele îșĭ împodobesc capu.
2) peteálă f., pl. elĭ (cp. cu pată, pete, adică „albeață la ochĭ”). Dos. Lovitură, albeață?
beteala-reginei s. v. DRĂGAICĂ. SÎNZIANĂ ALBĂ.
BETEA s. (reg.) tel. (~ miresei.)

beteală dex

Intrare: beteală
beteală substantiv feminin
peteală
Intrare: beteala-reginei
beteala-reginei substantiv feminin articulat (numai) singular botanică