bat, ~ă a vz beat

bátă3 sf [At: ARH. FOLK. IV, 129 / Pl: net / E: ns cf bată „plai (acoperit de stejar)”] Cu sens neprecizat, într-o poezie populară.

bátă1 sf [At: ALECSANDRI, T. 410 / Pl: bate / V: bea-, bete / E: lat vitta, -ae] 1 (Mpl) Cingătoare îngustă și lungă (țesută, mai ales, din lână, cu alesături) cu care se încing țăranii și țărăncile peste mijloc de mai multe ori, de obicei, peste brâu Cf cingătoare, brânișor, brâneț, brăcie. 2 (Îe) A da pe bete (pe cineva sau faptele ciuva) A da de gol. 3 (Îae) A râde de cineva sau de faptele cuiva. 4 (Îe) A da pe cineva pe bete afară A goni pe cineva cu ocară dintr-un loc, dintr-o casă. 5 (Rar) Brăcinar de indispensabil. 6 (Lsg) Parte a unei (fuste sau) rochii ori (fote), care încinge (ca niște bete) mijlocul și prin care poate fi trecut un șiret Si: bantă, betelie. 7 (Pex) îndoitura de la (gâtul sau de la mânecile cămășii ori de la izmene, prin care se bagă brăcinarul). 8 îndoitură îngustă la (haină sau la) cămașă, cu rol estetic. 9 Parte a gulerului de la ie cusută peste ciupag. 10 Marginea postavului care, fiind colorată deosebit de restul stofei, se dă afară din stofa, la croit, și se întrebuințează ca bată1 (1).

bátă2 sf [At: VICIU, GL. / E: bate] (Reg; ljcp; îe) A fi în ~ (îoc a fi afară) A fi înăuntru, adică a fi bătut (sau la bătaie), în jocul de-a puiul.

băț [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 87 / Pl: bețe și (înv) ~uri / E: nct] 1 sn Bucată de lemn lungă și subțire (tăiată dintr-o ramură dreaptă de copac) cu diverse întrebuințări. 2 sn (Pfm; îe) A pune (cuiva) bețe în roate A face (cuiva) dificultăți spre a zădărnici o acțiune, un plan. 3 sn (Reg; pop; îe) A da (ca câinele) prin – A fi foarte insistent. 4 sn (Reg; îae) A fi foarte obraznic. 5 sn (Reg; îe) A rămâne cu traista-n – A sărăci. 6 sn (Pop; îe) A-și lua traista-n – A porni la drum. 7 a (Reg; îe) A feșteli -ul A se face de râs. 8 sn (Reg; îe) A pipăi vorba cu -ul A căuta ceartă. 9 av (Pfm) Drept și rigid. 10 sm (Îlav) De-a -ul Pus pe ceartă. 11 sn (Pex) Lovitură dată cu bățul (1). 12 sn (Pan) Axul umbrelei. 13 sn Vergea la vatalele războiului de țesut. 14 sn Pana de răsucit a ferăstrăului de mână.

beat1, -a a [At: CORESI, PS. 304 / V: (Mol) bat, bată / Pl: beți, bete / E: ml bibitus] 1 Amețit de băutură Si: aghesmuit, băut2, cherchelit, făcut, matosit. 2 (Fig) Copleșit, tulburat de o stare sufletească plăcută. 3 (Pfm; îe) ~ de cap Zăpăcit.

béte sfp, sm vz bată

BÁTĂ, bete, s. f. 1. (La pl.) Cingătoare îngustă și lungă, țesută din lână de diferite culori. 2. (Reg.) Betelie. – Lat. *bitta (= vitta „legătură”).

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți pentru a zădărnici o acțiune, un plan. (Reg.) A da (ca câinele) prin băț = a fi extrem de insistent, de obraznic. A rămâne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept, țeapăn, rigid. Stă băț. 2. Fig. Lovitură dată cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. Bățul ițelor. – Et. nec.

BEAT2, -Ă, beți, -te, adj. Care este în stare de ebrietate; aghesmuit, afumat, amețit, băut2, cherchelit, făcut2, matosit. ♦ Fig. Copleșit, amețit, tulburat de o stare sufletească foarte plăcută. Beat de fericire. – Lat. bibitus.

BÁTĂ, bete, s. f. 1. (La pl.) Cingătoare îngustă și lungă, țesută din lână de diferite culori. 2. (Reg.) Betelie. – Lat. *bitta (= vitta „legătură”).

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți pentru a zădărnici o acțiune, un plan. (Reg.) A da (ca câinele) prin băț = a fi extrem de insistent, de obraznic. A rămâne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept țeapăn, rigid. Stă băț. 2. Fig. Lovitură cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. Bățul ițelor. – Et. nec.

BEÁT2, -Ă, beți, -te, adj. Care este în stare de ebrietate; aghesmuit, afumat, amețit, băut2 (2), cherchelit, făcut2, matosit. ♦ Fig. Copleșit, amețit, tulburat de o stare sufletească foarte plăcută. Beat de amor. Beat de fericire. – Lat. bibitus.

BÁTĂ, bete, s. f. 1. (Mai ales în Mold. și Transilv.) Betelie. [Fata] învălătucește struna pe deget și o face ghemușor, pe urmă o coase în bata fustei. SEVASTOS, N. 5. (Numai la pl.) Cingătoare îngustă și lungă, țesută, mai ales din lînă de diferite culori, cu care se încing peste mijloc țăranii și țărancele din unele regiuni. V. cingătoare, brîu, bîrneț. A intrat nenea Ghiță. După el, o fetică mlădioasă ca o steblă, cu ochi castanii. Fustă albastră de stambă și bete roșii. SADOVEANU, M. C. 32. Șapte fete, Șapte bete; La izvoare le spălară Și de nori le atîrnară (Curcubeul). SADOVEANU, Z. C. 6. ◊ Expr. A da pe bete (pe cineva sau faptele cuiva) = a da de gol. Vai, bietele fete! Că le-am prăpădit Și le-am dat pe bete... De-acum m-am topit! ALECSANDRI, T. I 124. A da (pe cineva) pe bete afară = a da afară, a goni. Vizirul vorbe d-aceste nevrînd nici a auzi, L-a dat. [pe pescar] pe bete afară ca ș-în cealaltă zi. PANN, P. V III 127.

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire, tăiată de obicei dintr-o ramură de copac și avînd diverse întrebuințări. V. bîtă. Ședea ghemuit pe scara vagonului, cu un băț strîns subsuoară. DUMITRIU, N. 6. Iată vine-un sol de pace c-o năframî-n vîrf de băț. EMINESCU, O. I 146. Ajunge un băț la un car dă oale. BUDAI-DELEANU, Ț. 395. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți, a pune piedici, pentru a zădărnici o acțiune sau un plan. A vorbi (sau a răspunde) de-a bățul = a vorbi (sau a răspunde) în răspăr, făcînd pe sfătosul. Numai cantonierul le răspundea de-a bățul, făcîndu-i să rîdă mereu. POPA, V. 105. A da (ca Cîinele) prin băț = a fi din cale-afară de îndrăzneț, impertinent și necumpătat. Iedul cel mare și cu cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau. CREANGĂ, P. 19. A-și lua traista în băț = a porni la drum. Moșneagul... își ia traista în băț și face cum i-a zis baba. CREANGĂ, P. 74. A rămîne cu traista-n băț = a sărăci, a ajunge la sapă de lemn. ◊ (În comparații și metafore) Domnule! zice ea stăpănindu-se și stînd băț înaintea lui. EMINESCU, N. 90. Purtau... frac cafeniu deschis... cravată liliachie și guler scrobit băț. GHICA, S. 259. ♦ Băț de chibrit = chibrit. Irina bîjbîi cu mîna pe brîul hornei și dădu peste vreo două bețe de chibrituri. BUJOR, S. 106. Nici (sau măcar) un băț de chibrit = nimic. 2. Fig. Lovitură sau bătaie cu bățul. 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea a diferite unelte, mașini etc. Bățul ițelor. Bețele tobei.

BEAT, -Ă, beți, -te, adj. 1. Cu mintea tulburată de băuturi alcoolice, în stare de ebrietate, amețit de băutură. Vorbise fără supărare și-l lovise ca în vis. Era beat. DUMITRIU, B. F. 158. E beat, domnule judecător, nu știe ce spune. SADOVEANU, N. F. 94. ◊ Expr. Beat mort (sau turtă, lemn, tun, cuc, frînt etc.) sau mort (sau cuc trecut) de beat = beat peste măsură. Vasile se închisese în casă și zăcea beat mort toată ziua. DUMITRIU, N. 246. Doarme – lămuri în locul lui altcareva dinlăuntru. E beat mort. GALAN, Z. R. 386. Măi băieți, măi... spunea Codău beat lemn. CAMILAR, N. I 196. Boierul tot bea și bea... și cînd au fost... cuc de beat... s-au prăvălit ca mort într-o parte. SBIERA, P. 224. 2. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») îmbătat, copleșit (de un sentiment, de o impresie puternică etc.); amețit. Rizea se miră că nu-l vede beat de bucurie. DUMITRIU, B. F. 110. Beat de viață, pieptul mi-l umflu. De chiote văzduhu-ntreg să-l umplu. BENIUC, V. 55. Privirile de farmec bete Mi le-am întors cătră pămînt – Iar spicele jucau în vînt, Ca-n horă după-un vesel cînt. COȘBUC, P. I 176. ◊ Expr. Beat de cap = amețit; zăpăcit. ♦ (Despre om sau priviri) Tulbure, rătăcit (ca privirea unui om beat). Cu pasul slab, cu ochii beți, El a plecat, gemînd, p-afară. COȘBUC, P. I 101.

BÁTĂ, bete, s. f. 1. (Reg.) Betelie. 2. (La pl.) Cingătoare îngustă și lungă, țesută din lână de diferite culori. – Lat. vitta.

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire având diverse întrebuințări. ◊ Băț de chibrit = chibrit. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți, pentru a zădărnici o acțiune, un plan. A da (ca câinele) prin băț = a fi extrem de îndrazneț, de obraznic. A rămâne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum. ♦ (Adverbial) Drept, țeapăn. Stă băț în fața lui. 2. Fig. Lovitură sau bătaie cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. Bățul ițelor.

BEÁT, -Ă, beți, -te, adj. Amețit de băutură, în stare de ebrietate. ♦ Fig. Îmbătat, copleșit de o emoție puternică; amețit; zăpăcit. – Lat. bibitus.

bátă s. f., g.-d. art. bétei; pl. béte

băț s. n., pl. béțe

beat1 adj. m., pl. beți; f. beátă, pl. béte

bátă s. f., g.-d. art. bétei; pl. béte

băț s. n., pl. béțe

BÁTĂ s. 1. v. betelie. 2. bantă. (~ la o cămașă.) 3. (TEHN.) băteală, braț, brățară, fălcea, fofează, lopățea, mănușă, mână, spetează. (~ la războiul de țesut.)

BĂȚ s., adv. 1. s. nuia, vargă, (reg.) beldie, (Transilv., Bucov. și Mold.) șteap. (L-a atins cu ~ul.) 2. s. coadă, nuia, prăjină, vargă, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ul undiței.) 3. adv. v. țeapăn.

BĂȚ s. v. spetează.

BEAT adj. amețit, băut, cherchelit, îmbătat, turmentat, (livr.) grizat, (rar) trecut, (înv. și pop.) candriu, (pop.) turlac, vâjâit, (reg.) amnărit, învinoșat, rătutit, vinos, (prin Ban.) chermeleu, (Transilv. și Maram.) șumen, (prin Transilv.) șumenit, (fam.) abțiguit, (fam. și fig.) afumat, aghesmuit, făcut, oțelit, pilit, sfințit, tămâiat, târnosit, trăsnit, turtit, (arg.) mahit, matol, matosit. (E un om ~.)

BEAT adj. v. amețit, zăpăcit.

BÉTE s. pl. v. brațe.

Beat ≠ treaz

-BÁTĂ Element secund de compunere savantă cu semnificația „adânc”, „profund”, „(referitor la) adâncul mărilor”. [< fr. -bathe].

-BÁTĂ elem. bati-.

bátă (béte), s. f. – 1. Cingătoare, cordon, brîu. 2. Betelie. – Megl. bętă „ciorap, șosetă”. Lat. vĭtta (Candrea, Éléments, 13; Pușcariu 193; REW 9404; Candrea-Dens., 143; DAR); cf. sicil. vitta, it. vita „brîu”, v. fr. vete, cat., sp., port. beta „sfoară, funie”. Der. betelie, s. f. (betelie), al cărui suf. nu este clar (cf. totuși, bătălie, tocălie, țăcălie). Scriban îl relaționează cu rom. bretele, fr. bretelles; ipoteza sa este improbabilă, dat fiind sensul cu totul specializat de betelie, și pare a se baza pe o confuzie cu bertelie.

băț (béțe), s. n. – Bucată de lemn, nuia. Probabil din sl. bičĭ „flagellum”, cf. dubletul bici. Fonetismul nu este clar, dar dificultățile pe care le prezintă nu sînt de netrecut. Pledează în favoarea acestei ipoteze identitatea sensurilor, și absența acestor cuvinte în dialecte. În schimb, celelate explicații date pînă acum, nu par convingătoare. Miklosich, Slaw. Elem., 16, urmat de Cihac, se referă la sl. bŭtŭ „sceptrum” (› rom. bîtă), de unde provine și mag. bot; însă ipoteza sa lasă neexplicată transformarea lui t în ț. DAR pune în legătură cuvîntul băț cu bîtă, ca mai sus, și cu mag. pa(l)ca; pentru dificultățile prezentate de această analogie, cf. Skok, 62. Există și unii care caută explicația în lat. După Pascu, Lat., 256, din lat. *vĭttum, și acesta de la vitta; totuși, rămîne nelămurită alterarea consoanei finale. Scriban se gîndește la vitium, ceea ce este imposibil din punct de vedere semantic. Lausberg, Mundarten, 186, propune lat. vectis, de unde și calabr., basil. bett „baston”; dar fonetismul ridică mari dificultăți. Der. bățos, adj. (fibros; drept, țeapăn; îngîmfat, plin de sine); bețigaș, bețișor, s. n. *dim. al lui băț).

beát (beátă), adj. – Binecuvîntat, fericit. Fr. béat. – Der. beatifica, vb. din lat. beatificare; beatitudine, s. f., din lat. beatitudo.

beát (beátă), adj. – Amețit, băut, cherchelit. – Megl. beat, istr. bęt. Lat. bĭbĭtus (Pușcariu 196; Candrea-Dens., 153; REW 1080; DAR), cf. sp. beodo. Este inutilă ipoteza lui Pascu, Beiträge, 14, care pleacă de la o formă ipotetică *bebetus › *bet; pe baza f. beată a acestei forme s-ar fi format din nou un m. beat. Imposibilitatea acestei regresiuni este evidentă, căci contrazice alternanța care cere ca m. de la înceată, bleagă, seacă să fie încet, bleg, sec, cu inevitabila reducere a diftongului. Der. beție, s. f. (ebrietate); bețiu, adj. (îmbătător; bețiv); bețiv, adj. (care are viciul beției, alcoolic); bețit, adj. înv. (bețiv); bețivi, vb. (a se îmbăta; a chefui); bețivan, s. m. (augmentativ al lui bețiv); bețivănie, s. f. (beție); îmbăta, vb. (a se ameți cu băutură); îmbătător, adj. (amețitor); desbăta, vb. (a se trezi din beție). Bețiv provine de la bețiu, ca văduv de la *văduu (cf. și brudiu-brudiv, sglobiu-sglobiv etc.); sînt prin urmare inutile încercările de explicare pe baza unui lat. *bibitivus (Candrea-Dens., 154), sau a unei influențe a sl. pijanivŭ (DAR). Pentru îmbăta se indică de obicei ca sursă directă un lat. *imbĭbĭtare, care nu pare necesar.

BÁTĂ béte f. 1) Fâșie îngustă de stofă, aplicată în partea de sus a fustei sau a pantalonilor (pentru ajustare); betelie. 2) mai ales la pl. Cingătoare îngustă și lungă, țesută din lână de diferite culori și împodobită cu ciucuri, mărgele și alte podoabe. [G.-D. betei] /<lat. bitta

BĂȚ béțe n. 1) Bucată de lemn lungă și subțire (cu diferite întrebuințări). * A pune (cuiva) bețe în roate a crea greutăți pentru a zădărnici realizarea unor planuri; a pune piedici. A rămâne cu traista în ~ a ajunge pe drumuri; a se ruina; a fi falit. 2) Lovitură dată cu asemenea bucată de lemn. /Orig. nec.

BEÁT ~ă (beți, béte) 1) Care a consumat sau este sub efectul alcoolului; atins de băutură; în stare de ebrietate; băut. ~ turtă. 2) fig. Care este într-o stare sufletească foarte plăcută (din cauza unei emoții puternice). ~ de fericire. /<lat. bibitus

bată f. 1. fășie mărginașă de pânză ori de postav; 2. pl. bete, cingătoare mai îngustă de cât brâul; a da pe bete afară, a alunga pe cineva apucându-l de brâu, a-l izgoni: apoi îl dete pe bete din ostrov ISP. [Lat. VITTA].

băț n. baston; a pune cuiva bețe în roată, a-i pune piedici. [Singular abstras din bețe: primitiv *băt (cf. bâtă)].

beat a. 1. care a băut prea mult; 2. fig. amețit, cu mintea orbită de pasiuni: beat de bucurie, de glorie. [Lat. *BIBITUS].

2) bat, -ă adj. pl. bețĭ, bete. Nord. Beat.

bátă f., pl. ete (din beată, d. lat. vĭtta, panglică; cat. sp. pg. beta). Betelĭe, bantă, bentiță. Pl. Cingătoare de rochie orĭ de pantalonĭ, o fășie foarte lungă, uneorĭ ornată cu fluturi și cu mărgele. A da pe bete afară, a alunga cu ocărĭ orĭ cu forța. V. brîŭ, curea.

băț n., pl. bețe (cp. cu bîtă și cu ung. bot, băț, dacă nu maĭ degrabă cu lat. vitium, care, dacă s’ar fi păstrat, ar fi dat băț. P. înț., cp. cu flagel). Baston, bucată de lemn cam ca un baston saŭ ca o vărguță saŭ și maĭ mică: un băț de chibrit. Lovitură de băț: a trage cuĭva un băț.

beat, beată adj., pl. bețĭ, bete (lat. bĭbĭtus, băut, de unde s’a făcut bebetus, apoĭ bet, iar de aci beat după fem. beată și anal. luĭ treaz, breaz, maĭ ales că treaz e chear opusu luĭ beat). Tare amețit de băutură: beat de rachiŭ. Fig. Foarte emoționat (vesel): beat de bucurie, de mîndrie. – În nord bat, bată, pl. tot bețĭ, bete.

béte pl. V. bată.

BATĂ s. 1. betelie, (reg.) brăcinăriță, (Olt. și Transilv.) veacă. (~ la pantaloni.) 2. bantă. (~ la o cămașă.) 3. băteală, braț, brățară, fălcea, fofează, lopățea, mănușă, mînă, spetează. (~ la războiul de țesut.)

băț s. v. SPETEAZĂ.

BĂȚ s., adv. 1. s. nuia, vargă, (reg.) beldie, (Transilv., Bucov. și Mold.) șteap. (L-a atins cu ~.) 2. s. coadă, nuia, prăjină, vargă, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ undiței.) 3. adv. bățos, drept, rigid, țeapăn. (Stă ~.)

BEAT adj. amețit, băut, cherchelit, îmbătat, turmentat, (livr.) grizat, (rar) trecut, (înv. și pop.) candriu, (pop.) turlac, vîjîit, (reg.) amnărit, învinoșat, rătutit, vinos, (prin Ban.) chermeleu, (Transilv. și Maram.) șumen, (prin Transilv.) șumenit, (fam. fig.) afumat, aghesmuit, făcut, oțelit, pilit, sfințit, tămîiat, tîrnosit, trăsnit, turtit, (arg.) mahit, matol, matosit. (E un om ~.)

beat adj. v. AMEȚIT. ZĂPĂCIT.

bete s. pl. v. BRAȚE.

BĂȚ. Subst. Băț, bețișor (dim.), bețigaș; bîtă, botă (reg.), palcă (reg.), paliță (reg.), baston, bastonaș (dim ), cîrjă, toiag, toiegel (dim.), ciomag, ciomăgel (dim.), dîrjală (reg.), ceatlău (reg.), moacă (pop.), macău (reg.), bold, strămurare (înv. și pop.), strămurăriță (înv. și pop.); măciucă, măciucuță (dim.), bîzdoacă (reg.), toroipan (reg. și fam.), toropală (reg.), baltag, băltăgel (dim.), ghioagă, buzdugan, stîlpan (rar), topuz. Alpenștoc. Retevei, scurtătură, verdete (reg.). Vargă, vărguță (dim.), vărguliță, vergea, vergeluță (dim.), vergelușă, vergel, nuia, nuielușă (dim.), nuieluță, fuscel, joardă, jordie, jordiță (dim.). Bătător, mîtcă (reg.), brighidău (reg.), îmblăciu; prăjină; făcăleț, melesteu (reg.), mestecău (reg.). Vb. A da (a bate, a arde) cu bățul, a îmboldi, a ciomăgi (fam.), a îmblăti (fig.), a toroipăni (reg.), a buzdugăni (rar). V. armă, bătaie.

băț în expresii ca a fi băț, a se ține băț (Udrescu, s.v. băț), nu avem substantivul băț, ci o „deraiere” pentru bine (vezi articolul meu citat aici mai sus, p. 12, și reprodus în Scrieri de iei și de azi, p. 161 și urm.).

de băț v. fecioreasca (1).

băț, bețe, s.n. – Nuia, vergea. – Et. nec. (DEX, MDA).

ARGUMENTUM BACULINUM (lat.) argumentul bățului – Dreptul roman admitea, pentru dovedirea proprietății, atingerea cu bățul a unui lucru. Ironic, indică utilizarea forței drept argument suprem.

a avea un băț în cur expr. (vulg.) a avea mersul țeapăn

a da prin băț expr. (pop.) a fi foarte obraznic.

A FI BEAT a se afuma, a da cu căciula-n câini, a se face, a se face afiș / cobză / cocă, a fura luleaua neamțului, a intra cu liftul în pom, a se îmbăta turtă, a lua ciocârlanul de coadă, a lua luleaua neamțului, a lua purceaua de coadă, a se machi, a se matofi, a se matoli, a se matosi, a mirosi a ceață, a se pili, a prinde prepelița / purceaua de coadă, a i se sui la cap, a se tămâia, a se trosni, a se trotila, a se tufli, a se turci, a se turti, a umbla pe șapte cărări, a i se urca la cap, a se vărui, a se vopsi.

a pune bețe în roate (cuiva) expr. a(-i) face (cuiva) greutăți; a sabota planurile cuiva.

a rămâne cu traista-n băț / cu fundul gol expr. a sărăci, a scăpăta.

a se lua în bețe / în coarne (cu cineva) expr. a se certa foarte tare

a sta băț expr. a fi țeapăn.

a-i intra bețele în cur / în fund expr. (vulg. – d. femei) a fi foarte slabă, a avea picioare subțiri.

a-și lua traista-n băț expr. a pleca, a porni la drum.

băț, bățe, s. n. 1. toc; stilou. 2. condamnare penală. 3. (adol.) o mie de lei. 3. semnătură.

la o aruncătură / azvârlitură de băț / piatră (de ceva) expr. aproape, nu departe (de ceva).

rahat în ploaie / pe băț expr. 1. lucru de calitate inferioară. 2. persoană insignifiantă.