Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

16 defini╚Ťii pentru beregat─â

bereg├ít─â sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) bele-, -r─âg-, -g─âu, -ghea-, -gu╚Ö, -rig-, birighia-, gher(e)beat─â, verig- / Pl: ~te, (Mol) -g─â╚Ťi / E: ns cf srb berikat] (Pop) 1 Laringe Si: ├«nghi╚Ťitoare, g─âtit─â. 2 Parte a g├ótului unde se afl─â laringele. 3 G├ót. 4 (├Äe) A avea ~ ta curcanului A ├«nghi╚Ťi repede ╚Öi nemestecat.
g─ârigat─â sf vz beregat─â
BEREG├üT─é, beregate, s. f. (Pop.) Laringe; p. ext. g├ótlej. ÔÇô Cf. sb. berikat.
BEREG├üT─é, beregate, s. f. (Pop.) Laringe; p. ext. g├ótlej. ÔÇô Cf. scr. berikat.
BEREG├üT─é, beregate, s. f. (La animale, popular ╚Öi Ia oameni) Laringe, ├«nghi╚Ťitoare; p. ext. toat─â partea g├«tului ├«n care se afl─â laringele; g├«tlej. Schimba glasul, ca ╚Öi cum ar fi avut ├«n beregata cu omu╚Öor c├«t oul de g├«sc─â, mai multe voci. PAS, L. I 73. Coco╚Öii s-auzeau peste tot satul, c├«ntind s─â-╚Öi rup─â beregata. DELAVRANCEA, S. 51. F─ât-Frumos... ├«i v├«r├« [balaurului] palo╚Öul ├«n g├«t pjn─â ├«n beregat─â. POPESCU, B. II 23. Simte cum degetele-i p─âtrund ├«n mu╚Öchii grumazului strivindu-i, afund├«nd beregata, sf─âr├«m├«nd ├«ncheietura cerbicii. CARAGIALE, O. I 361. Cu palo╚Ö s-apropia S─â-i taie beregata. TEODORESCU, P. P. 565. ÔŚŐ Expr. A lua (pe cineva) de beregat─â = a trage (pe cineva) la r─âspundere. ÔÇô Pl. ╚Öi: bereg─â╚Ťi (CAMILAR, N. I 180).
BEREG├üT─é, beregate, s. f. (Pop.) Laringe, ├«nghi╚Ťitoare; p. ext. partea g├ótului ├«n care se afl─â laringele; g├ótlej. ÔÇô Comp. sb. berikat.
beregátă (pop.) s. f., g.-d. art. beregátei; pl. beregáte
beregátă s. f., pl. beregáte
BEREGÁTĂ s. v. gâtlej.
BEREGÁTĂ s. v. laringe.
bereg├ít─â (-ß║»╚Ťi), s. f. ÔÇô 1. M─ârul lui Adam. ÔÇô 2. G├«t, g├«tlej. ÔÇô Istr. biricuat─â. Lat. *verucata, de la veruca, datorit─â aspectului m─ârului lui Adam, cf. sp. nuez (Pu╚Öcariu, Dacor., IX, 440). Este cuv├«nt folosit ├«n Banat, Olt. ╚Öi Munt. (ALR, I, 38). Sb. berikat, semnalat de Candrea ca posibil etimon, trebuie s─â provin─â din rom. Nu pare posibil─â der. propus─â de Diculescu, Elementele, 475, din gr. *╬▓╬Ȥü¤ů╬ż-¤ů╬│╬┐¤é, der. de la ¤ć╬Ȥü¤ů╬│╬ż.
BEREG├üT─é ~e f. pop. 1) Parte superioar─â a traheii, unde se afl─â coardele vocale; laringe. 2) Cavitate interioar─â a g├ótului, unde se afl─â organele aparatului digestiv, respirator ╚Öi articulator; g├ótlej. * A lua pe cineva de ~ a) a trage pe cineva la r─âspundere; b) a for╚Ťa pe cineva s─â accepte ceva. /<sb. berikat
beregată f. gâtlej (de om sau de pasăre): beregata curcanului. [Origină necunoscută].
bereg├ít─â f., pl. (vest) ate ╚Öi (est) ─â╚Ť─ş (la Cdr. ÔÇ×cp. cu s├«rb. berikatÔÇŁ). G├«tlej, traheie: l-a apucat de beregat─â ╚Öi l-a g├«tuit. ÔÇô ├Än Serbia ghiribi╚Ťe, f. pl.
beregat─â s. v. LARINGE.
BEREGAT─é s. (ANAT.) g├«tlej, (pop.) ├«nghi╚Ťitoare, (reg. ╚Öi fam.) gu╚Ö─â, (reg.) g├«ti╚Ť─â, gu╚Öter, (├«nv.) grumaz. (Lichidul i-a alunecat pe ~.)

Beregat─â dex online | sinonim

Beregat─â definitie

Intrare: beregat─â
beregat─â 2 pl. -i substantiv feminin
beregat─â 1 pl. -e substantiv feminin
g─ârigat─â