berechet definitie

16 definiții pentru berechet

berechét [At: DIONISIE, ap ȘIO / Pl: ~uri sn, -eți sm / E: tc bereket] 1 sn (Adesea în leg. cu „spor”, mai ales în urări) Belșug. 2 av Din belșug Si: din abundență. 3 sn Prosperitate (neașteptată). 4 sm (Ir) Om care aduce noroc. 5 sm (Îvp) Om șiret și mincinos. Si: pleșcar, haimana.
BERECHÉT, (1, 2) berecheturi, s. n., (3, 4) berecheți, s. m. (Reg.) 1. S. n. Belșug, abundență. ♦ (Adverbial; sens curent) Din belșug, din abundență. 2. S. n. Noroc, prosperitate (neașteptată). 3. S. m. (Ir.) Om care aduce belșug, noroc. 4. S. m. Om șiret, mincinos, șmecher, care înșală pe alții, haimana. – Din tc. bereket.
BERECHÉT, (1, 2) berecheturi, s. n., (3, 4) berecheți, s. m. (Reg.) 1. S. n. Belșug, abundență. ♦ (Adverbial; sens curent) Din belșug, din abundență. 2. S. n. Noroc, prosperitate (neașteptată). 3. S. m. (Ir.) Om care aduce belșug, noroc. 4. S. m. Om șiret, mincinos, șmecher, care înșală pe alții, haimana. – Din tc. bereket.
BERECHÉT2, berecheți, s. m. 1. (Adesea ironic) Om care aduce belșug; noroc. Bun staroste mi-am găsit. Nu știu cine te-a îndreptat la casa mea, că știu că ești berechet bun! CREANGĂ, P. 162. 2. (Familiar) Om îndrăzneț și ușuratic, care nu-și alege mijloacele, nu se dă în lături de la nimic; pungaș, coțcar, potlogar. Neculai, nu te pune în poară cu toți berecheții! CONTEMPORANUL, VII 490. Ai văzut berecheți? Țin cîini și-i mînă pe la case de mănîncă găinile vecinilor. La TDRG.
BERECHÉT1 s. n. (Mai ales în urări, adesea în legătură cu «spor») 1. Belșug, abundență. Spor și berechet! ◊ (Adverbial) Din abundență, din belșug, cu îmbelșugare. Vara-nclină Spre toamnă cumpăna încet. Va fi o toamnă grea de roadă, Va curge mustul berechet. BENIUC, C. 53. 2. Noroc,, fericire, prosperitate (neașteptată). I-au ferchezuit frumos și i-au îmbrăcat... de se mirau țăranii ce berechet i-a găsit. CREANGĂ, A. 161.
BERECHÉT, (1, 2) s. n., (3, 4) berecheți, s. m. 1. Belșug, abundență. ♦ (Adverbial) Din belșug, din abundență. 2. Noroc, fericire, prosperitate (neașteptată). Se mirau țăranii ce berechet i-a găsit (CREANGĂ). 3. Om care aduce belșug, noroc. 4. (Fam.) Pungaș, coțcar, potlogar. – Tc. bereket.
berechét1 (fam.) adv.
berechét2 (haimana) (reg.) s. m., pl. berechéți
berechét3 (belșug, noroc) (reg.) s. n., pl. berechéturi
berechét (persoană) s. m., pl. berechéți
berechét (belșug) s. n., pl. berechéturi
berechét s. m. – Abundență, belșug. – Mr. birichete, megl. birichet. Tc. bereket (Roesler 589; Șeineanu, II, 47; Lokotsch 222; Ronzevalle 48); cf. ngr. μπερεϰέτι, alb. bereket „recoltă”, bg. bereket „abundență”. Uzul adv. este cel mai obișnuit.
BERECHÉT2 ~ți m. pop. Persoană care umblă cu șiretlicuri și înșelăciuni; om șiret și viclean. /<turc. bereket
BERECHÉT1 n. pop. 1) și adverbial Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitățile obișnuite; belșug; bogăție; abundență; îndestulare. A avea timp ~. 2) Situație înfloritoare (provenită pe neașteptate); prosperitate. /<turc. bereket
berechet n. 1. noroc: se mirau țăranii ce berechet i-au găsit CR.; 2. belșug: are bani berechet; 3. fig. (și ironic), șiret, om nu glumă: știu că ești berechet bun CR. [Turc. BEREKET].
berechét n., pl. ar fi urĭ (turc. [d. ar.] bereket, binecuvîntarea luĭ Dumnezeŭ, abundanță). Fam. Abundanță, belșug: acest an e berechet de poame. Fig. Iron. Om ușor de întîlnit, potlogoar, pungaș: ce maĭ berechet de om! Adv. În abundanță, din belșug: era mâncare berechet.

berechet dex

Intrare: berechet (persoană; -ți)
berechet persoană; -ți substantiv masculin
Intrare: berechet (belșug; -uri)
berechet belșug; -uri substantiv neutru