bărbấnță sf [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 206 / V: (reg) berbin-, berbeniță, berben-, -ban- / Pl: ~țe / E: mg berbence, börbönce] 1 (Reg) Vas de lemn (de brad) făcut din doage, pentru păstrarea laptelui, brânzeturilor și, mai rar, a băuturilor spirtoase Si: bătâi, butoiaș, putinică. 2 (Reg; îf berbeniță) Vas de lemn pentru pus brânza la sărat. 3 (Mol; înv) Taxă plătită pentru intrarea în breasla ciubotarilor. 4 (Bot; îf berbeniță) Dovleac (mare) Si: bostan (Cucurbita). 8 (Ent; Buc) Nimfa de furnică Cf cocon, sac, săcușor.

berbínță sf vz bărbânță

BĂRBẤNȚĂ, bărbânțe, s. f. (Reg.) Vas de lemn făcut din doage, în care se păstrează mai ales lapte și brânzeturi. [Var.: berbínță s. f.] – Din magh. berbence.

BERBÍNȚĂ s. f. v. bărbânță.

BĂRBẤNȚĂ, bărbânțe, s. f. (Reg.) Vas de lemn făcut din doage, în care se păstrează mai ales lapte și brânzeturi. [Var.: berbínță s. f.] – Din magh. berbence.

BERBÍNȚĂ s. f. v. bărbânță.

BĂRBÎ́NȚĂ, bărbînțe, s. f. Vas de lemn făcut din doage (uneori înfundat la amîndouă capetele), servind la păstrarea laptelui și a brînzeturilor, mai rar a băuturilor spirtoase. Ciobanii... dobîndiseră voie... să se înfățișeze și să închine brînză în bărbînțe. SADOVEANU, F. J. 364. Brînză... rasă de pe bărbînță. ȘEZ. III 146. ♦ Expr. Cînd e brînză, nu-i bărbînță = cînd ai una, îți lipsește alta. – Variantă: berbínță s. f.

BERBÍNȚĂ s. f. v. bărbînță.

BĂRBẤNȚĂ, bărbânțe, s. f. (Reg.) Vas de lemn făcut din doage, în care se păstrează lapte și brânzeturi, mai rar băuturi alcoolice. ◊ Expr. Când e brânză, nu-i bărbânță = când ai una, îți lipsește alta. [Var.: berbínță s. f.] – Magh. berbence.

BERBÍNȚĂ s. f. v. bărbânță.

bărbấnță (reg.) s. f., g.-d. art. bărbấnței; pl. bărbấnțe

bărbânță s. f., g.-d. art. bărbânței; pl. bărbânțe

BĂRBÂNȚĂ s. v. putină, șiștar.

berbínță (berbínțe), s. f. – 1. Vas, putină, mai ales pentru a păstra brânza. – 2. (Înv.) Taxă de intrare în breasla cizmarilor. – 3. Larvă de furnici. Mag. berbence, de unde provine și rut. berbenicja (Cihac, II, 481; Gáldi, Dict., 84; Treml, Hung. Jb., II, 296). Miklosich, Fremdw., 77 și Wander., 12, cred că termenul rut. provine din rom.; urmînd pe același drum, Drăganu, Dacor., VI, 262, respinge ideea că mag. poate fi sursa cuvîntului rom.; dar fără a oferi altă explicație mai plauzibilă; iar în Dacor., VII, 216, se referă la sl. ber „contribuție”, cf. bir.

BĂRBÂNȚĂ ~e f. 1) înv. Vas din doage, de forma unui butoiaș, folosit pentru păstrarea diferitelor produse (lapte, brânză, miere etc.). * Când e brânză, nu-i ~ când este una, lipsește alta. 2) ist. Dare în natură, măsurată cu un asemenea vas. /<ung. berbencé

berbință f. putineiul în care se frământă cașul: când e brânză nu-i berbință. [Ung. BERBENCE].

bărbî́nță V. berbință.

berbínță (sud) și bărbî́nță și brăbință (nord) f., pl. e (ung. berbence și börbönce, butoiaș; rut. berbenicea). Putinică de pus brînză, lapte ș.a. Prov. Cînd e brînză, nu-i berbință, cînd aĭ una, n’ai alta, totdeauna îți lipsește ceva. Butoĭaș (de vin, de rachiŭ). Mold. Vechĭ. Taxa pe care o plătea cel ce vrea să intre în breasla cĭobotarilor.

bărbînță s. v. PUTINĂ. ȘIȘTAR.

bărbấnță, bărbânțe, (berbință), s.f. – (reg.) Vas de lemn, confecționat din doage, legate cu două arcuri de fier, utilizat la păstrarea brânzei în timpul iernii; putină: „Cașul se sfărmițează și să sară. Se frământă bine, apoi se așază în bărbânță. Brânza care este menită să rămână pe iarnă trebuie ermetic înfundată în bărbânță; în scopul acesta se pune pe deasupra brânzei un strat de lut, iar pe deasupra, fundul de lemn. Astfel este pregătit peste timpul iernii; de regulă se întoarce bărbânța cu gura în jos, să curgă ceva izvarniță, ce ar fi în brânză” (Bârlea, 1924, II: 646); „Că ai tri berbinț cu brânză” (Papahagi, 1925: 228); „Până țăsă-un cot de pânză / Mânc-o bărbânță de brânză” (Ștețco, 1990: 221). ♦ (onom.) Bârbință, poreclă în Bârsana (Lenghel, 1979: 132). – Cf. magh. berbence, börbönce „butoiaș” (MDA, DEX), ucr. berbenicja (Cihac, Gáldi). Termenul ucr. provine din rom. (Miklosich, Drăganu).

berbínță, s.f. – v. bărbânță („putină”).

bărbấnță, -e, (berbință), s.f. – Vas de lemn, confecționat din doage, legate cu două arcuri de fier, utilizat la păstrarea brânzei în timpul iernii; putină: „Cașul se sfărmițează și să sară. Se frământă bine, apoi se așază în bărbânță. Brânza care este menită să rămână pe iarnă trebuie ermetic înfundată în bărbânță; în scopul acesta se pune pe deasupra brânzei un strat de lut, iar pe deasupra, fundul de lemn. Astfel este pregătit peste timpul iernii; de regulă se întoarce bărbânța cu gura în jos, să curgă ceva izvarniță, ce ar fi în brânză” (Bârlea 1924 II: 646); „Că ai tri berbinț cu brânză” (Papahagi 1925: 228); „Până țăsă-un cot de pânză / Mânc-o bărbânță de brânză” (Ștețco 1990: 221). Bârbință, poreclă în Bârsana (Lenghel 1979: 132). – Cf. magh. berbence > ucr. berbenicja (Cihac, Gáldi, DEX); Termenul rutean provine din rom. (Miklosich, Drăganu); Terminologia pastorală este preponderent autohtonă.

berbínță, s.f. – v. bărbânță.