berbéc (berbéci), s. m. 1. Masculul oii. –
2. Ciocan pentru bătut țăruși. –
3. Mașină de război întrebuințată odinioară la spargerea zidurilor. –
Var. berbece.
Mr. birbec, birbeațe,
megl. birbęți,
istr. birbęțe.
Lat. berbēcem,
acuz.,
vulg. de la vervex (Diez, Gramm., I, 7; Pușcariu 200; Koerting 1328; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Candrea-Dens., 158; DAR; REW 9270);
cf. it. berbice,
v. prov. berbitz,
fr. brebis. DAR menționează forma berbece ca cea de bază, și susține că berbec este o
var. rară, în timp ce amândouă apar în mod paralel și cu frecvență aproape egală.
Der. berbecar,
s. m. (cioban), care poate fi și formație internă, sau
der. de la
lat. vĕrvēcārius ›
lat. med. bĕrbĭcārius,
cf. fr. berger (REW 9267; Candrea-Dens., 159; DAR); berbecărie,
s. f. (turmă de berbeci); berbecesc,
adj. (berbecat); berbeleac,
s. m. (rostogolire), pentru a cărui explicație
cf. expresia spaniolă corespunzătoare, vuelta de carnero; berbecel,
s. m. (berbecuț; șoim, Lanius excubitor). Din
rom. provine
mag. berbecs „bonetă” (Drăganu, Dacor., VII, 199). Pentru berbeleac, Scriban sugerează o legătură cu vîngălac și cu
tc. cumbalak, care nu par convingătoare.