berbant definitie

14 definiții pentru berbant

berbánt, ~ă [At: BELDIMAN, ap. TDRG / V: bir- / Pl: ~nți / E: ngr βερβάντις] (Înv; fam) 1-2 sm, a (Bărbat) afemeiat Si: crai, craidon, ștrengar. 3 a (Fig; rar) Ușuratic.
BERBÁNT, berbanți, s. m. (Înv. și fam.) Bărbat afemeiat, crai. – Din ngr. berbántis.
BERBÁNT, berbanți, s. m. (Înv. și fam.) Bărbat afemeiat, crai. – Din ngr. berbántis.
BERBÁNT, berbanți, s. m. (Familiar) Om ușuratic, neserios, afemeiat. Mi-a făcut curte, berbantul, tot drumul. ALECSANDRI, T. I 310. Știi tu că eu de mult te iubesc și nu cutezam să-ți spui, căci mă temeam să nu fii vreun berbant. FILIMON, C. 102. ◊ (Adjectival) Fig. Fluturi mulți... vin în urma lui un lanț, Toți cu inime ușoare, toți șăgalnici și berbanți. EMINESCU, O. I 87. ◊ (Popular) Ștrengar. Tot berbanții de flăcăi cîntă fetelor în joc. ȘEZ. III 108.
BERBÁNT, berbanți, s. m. (Înv. și fam.) Om ușuratic, neserios, afemeiat. – Ngr. birbantis (<it.).
berbánt (înv., fam.) s. m., pl. berbánți
berbánt s. m., pl. berbánți
BERBÁNT s. v. afemeiat, crai.
berbánt (berbánți), s. m. – Hoț, pungaș, șarlatan. – Var. (Mold.) birbant. Mr. birbantu. It. birbante (› sp. bergante), prin intermediul ngr. μπερμπάντης (DAR); cf. și tc. berbad, bg. berbant(in). Dicționarele iau în considerație de obicei exclusiv accepția secundară de „crai, bărbat afemeiat”; sensul primar este curent, totuși, în limba romanticilor. Der. berbanterie, s. f. (hoție, șarlatanie); berbantlîc, s. n. (pungășie, șarlatanie), cu suf. tc., ca bg. berbantlyk.
BERBÁNT ~ți m. înv. Bărbat ușuratic care se ține de chefuri amoroase; afemeiat; crai; craidon. /<ngr. berbantis
berbant m. și a. Mold. desfrânat, craidon: toți cu inime ușoare, toți șagalnici și berbanți EM. [Pol. BIRBANT (= it. BIRBANTE)].
berbánt adj. m. și s. (ngr. birbántis, d. it. birbante, om incorect; turc. berbad, depravat; bg. berbant). Fam. Craidon, ștrengar, om care se ține după femeĭ.
berbant s. v. AFEMEIAT. CRAI.
berbant, berbanți s. m. bărbat afemeiat

berbant dex

Intrare: berbant
berbant substantiv masculin