berát sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I 217/26 / V: bar-, băr-2, -reat / E: nct] (Înv) Diplomă sau brevet de învestitură dat de înalta Poartă, mai ales domnilor țărilor românești, la instalarea în domnie Si: firman, uric.

berát (înv.) s. n., pl. beráturi

berát s. n., pl. beráturi

BERÁT, beraturi, s.n.

BERÁT, beraturi, s. n. (Înv.) Act, titlu, înscris purtând pecetea sultanului. (din tc. berat, cf. alb., bg. berat)

berát (beráturi), s. n. – Dispoziție, drept al sultanului. – Mr. biratu. Tc. berat, din arab. barāt’a „imunitate” (Șeineanu, III), cf. alb. berat, bg. berat.

Berat n. cetate în Albania cu 20 000 loc. (din cari 3000 Armâni și restul Albanezi).

berát n., pl. urĭ și e (turc. berat, id.). Vechĭ. Diplomă, brevet, decret de domnie.