benedictină definitie

17 definiții pentru benedictină

benedictín, ~ă [At: ENC. AGR. / Pl: ~i, ~e / E: fr bénédictin] 1 smf Călugăr (sau călugăriță) din ordinul religios întemeiat de Benedict de Nursia în sec. VI, în Italia, la Monte Cassino. 2 a Care aparține benedictinilor (1). 3 a Care se referă la benedictini. 4 a (Fig) Harnic. 5 sm (Îs) Muncă de - Muncă intelectuală intensă și de mare erudiție. 6 sf Băutură spirtoasă, fină, dulce, de culoare galbenă (preparată la început de benedictini).
BENEDICTÍN, -Ă, benedictini, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Ordin religios întemeiat de Benedict de Nursia în sec. VI, căruia îi aparțin mai multe congregații. 2. S. m. și f. Călugăr care face parte din acest ordin. 3. Adj. Care aparține benedictinilor (2), privitor la benedictini. ♦ Fig. Laborios, harnic, muncitor. 4. S. f. Lichior fin, de culoare galbenă, cu gust dulce (preparat la început de benedictini). – Din fr. bénédictin.
BENEDICTÍN, -Ă, benedictini, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Călugăr (sau călugăriță) din ordinul întemeiat de sf. Benedict de Nursia în secolul VI. 2. Adj. Care aparține benedictinilor (1), privitor la benedictini. ♦ Fig. Laborios, harnic, muncitor. 3. S. f. Băutură spirtoasă, fină, de culoare galbenă, cu gust dulce (preparată la început de benedictini). – Din fr. bénédictin.
BENEDICTÍN, -Ă, benedictini, -e, s. m. și f. Călugăr (sau călugăriță) făcînd parte dintr-un ordin călugăresc întemeiat în secolul al Vl-lea.
BENEDICTÍN, -Ă, benedictini, -e, s. m. și f. 1. Călugăr (sau călugăriță) dintr-un ordin călugăresc întemeiat în secolul al VI-lea. 2. (La f.) Băutură spirtoasă cu gust dulce (preparată la început de benedictini). – Fr. bénédictin.
benedictín adj. m., s. m., pl. benedictíni; adj. f., s. f. benedictínă, pl. benedictíne
benedictín s. m., adj. m., pl. benedictíni; f. sg. benedictínă, g.-d. art. benedictínei, pl. benedictíne
benedictínă s. f., g.-d. art. benedictínei
BENEDICTÍN, -Ă s.m. și f. Călugăr(iță) dintr-un ordin călugăresc, întemeiat în sec. VI de Benedict de Nursia în mănăstirea de la Monte Cassino din Italia. // adj. Care aparține benedictinilor, referitor la benedictini. ♦ (Fig.) Laborios. [< fr. bénédictin].
BENEDICTÍNĂ s.f. Băutură alcoolică, lichior obținut prin macerarea în alcool a unor plante aromate, preparat după rețeta călugărilor benedictini. [< fr. bénédictine].
BENEDICTÍN, -Ă I. s. m. f. călugăr(iță) dintr-un ordin catolic, care a desfășurat o susținută activitate în domeniul construcțiilor. ♦ muncă de ~ = muncă intelectuală minuțioasă și de lungă durată. II. adj. 1. care aparține benedictinilor. 2. (fig.) laborios, harnic, muncitor. (< fr. bénédiction)
BENEDICTÍNĂ s. f. lichior prin macerarea în alcool a unor plante aromate, preparat la început după rețeta călugărilor benedictini. (< fr. bénédictine)
BENEDICTÍN ~i m. Călugăr care face parte din ordinul întemeiat de către Benedict de Nursia, în sec. VI, în Italia. /<fr. bénédictin
benedictină f. un fel de licher.
benedictín, -ă s. Călugăr orĭ călugăriță catolică din ordinu Sfîntuluĭ Benedict. Fig. Erudit: e un adevărat benedictin.
*benedictínă f. Un fel de licor (preparat de călugării benedictinĭ) Din Francia.
BENEDICTÍN, -Ă (< fr.) s. m. și f., adj. 1. Ordin religios întemeiat de Benedict de Nursia în 529, la Montecassino (Italia) și căruia îi aparțin mai multe congregații: cistercieni, celestini etc. A numărat printre membrii săi erudiți ai ev. med., care au conservat pentru posteritate majoritatea operelor literare ale Greciei și Romei, munca lor stăruitoare devenind proverbială. 2. Adj. Care aparține benedictinilor (1), privitor la benedictini. ♦ Fig. Laborios. 3. Sf. Lichior fin, galben, cu gust dulce obținut prin macerarea în alcool etilic a unui amestec de plante aromate; preparat la început de benedictini (1).

benedictină dex

Intrare: benedictin (adj.)
benedictin adjectiv
Intrare: benedictină
benedictină substantiv feminin
Intrare: benedictină
benedictină substantiv feminin