benedicțiune definitie

11 definiții pentru benedicțiune

benedicțiúne sf [At: HAMANGIU, C. C. XVI / Pl: ~ni / E: lat benedictio, -onis, fr bénédiction] (Bis) Binecuvântare.
BENEDICȚIÚNE, benedicțiuni, s. f. (Bis.; livr.) Binecuvântare. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. benedictio, -onis, fr. bénédiction.
BENEDICȚIÚNE, benedicțiuni, s. f. (Bis.) Binecuvântare. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. benedictio, -onis, fr. bénédiction.
benedicțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. benedicțiúnii; pl. benedicțiúni
benedicțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. benedicțiúnii; pl. benedicțiúni
BENEDICȚIÚNE s. v. binecuvântare, blagoslovire.
BENEDICȚIÚNE s.f. (Bis.) Grație, binecuvântare (solemnă). [< lat. benedictio, cf. fr. bénédiction].
BENEDICȚIÚNE s. f. grație, binecuvântare (solemnă). (< lat. benedictio, fr. bénédiction)
benedicțiune f. binecuvântare solemnă: benedicțiunea religioasă e obligatoare la căsătorie.
*benedicțiúne f. (lat. benedictio, -ónis. V. dicțiune). Binecuvîntare. – Și -ícție. V. maled-.
benedicțiune s. v. BINECUVÎNTARE. BLAGOSLOVIRE.

benedicțiune dex

Intrare: benedicțiune
benedicțiune substantiv feminin
  • silabisire: -ți-u-