benchi sn vz benghi

bénghi sn [At: FILIMON, C. I, 757 / V: -nchi, zberghi, bobenchi / Pl: ~uri, (rar) – / E: ns cf tc benek] (Pop) 1 Mic semn negru (natural sau artificial) pe obraz sau pe trup. 2 (Pex) Semn. 3 Semn făcut pe fruntea cuiva ca să fie ferit de deochi. 4 (Îs) În -uri Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 5 (Reg) Semn în frunte din cauza unei lovituri.

BENCHI s. n. v. zbenghi.

BENGHI s. n. v. zbenghi.

ZBENGHI, zbenghiuri, s. n. (Fam.) Mic semn negru (natural sau artificial) pe obraz sau pe trup. ♦ (În superstiții) Semn făcut pe fruntea cuiva ca să fie ferit de deochi. [Var.: benchi, benghi s. n.] – Cf. tc. benek.

BENCHI s. n. v. benghi.

BENGHI, benghiuri, s. n. (Pop.) Mic semn negru (natural sau artificial) pe obraz sau pe trup. ♦ (În superstiții) Semn făcut pe fruntea cuiva ca să fie ferit de deochi. [Var.: benchi, zbenghi s. n.] – Cf. tc. benek.

ZBENGHI s. n. v. benghi.

BENCHI s. n. v. benghi.

BENGHI, benghiuri, s. n. (Popular; și în forma benchi) Mic semn negru (natural sau artificial) pe trup sau, mai ales, pe obraz. V. aluniță. Gurița-i cu benghi negru ca un gîndăcel pe-o floare. ALECSANDRI, P. III 88. ◊ Pată (pe obraz). Își privi mult fața-i uscată și albă... Cu două benchiuri cîrmuzii în umerii obrajilor. VLAHUȚĂ, O. A. 131. De o parte și de alta i se grămădiră sub tîmple două benghiuri de-o roșeață ca de cîrmuz. VLAHUȚĂ, O. A. 142. ◊ (În superstiții) Semn făcut pe fruntea cuiva ca să-l ferească de deochi. Și-mi făcea apoi cîte un benchi boghet în frunte, ca să nu-si prăpădească odorul! CREANGĂ, 35. – Pronunțat monosilabic. – Variante: benchi, zbenghi (ODOBESCU, S. II 504, GHICA, S. 66) s. n.

ZBENGHI s. n. v. benghi.

BENCHI s. n. v. benghi.

BENGHI, benghiuri, s. n. (Pop.) Mic semn negru (natural sau artificial) pe obraz sau pe trup. ♦ (În superstiții) Semn făcut pe fruntea cuiva ca să-l ferească de deochi. [Var.: benchi, zbenghi s. n.] – Tc. benek.

ZBENGHI s. n. v. benghi.

benghi / zbenghi (fam.) s. n., pl. bénghiuri / zbénghiuri

zbenghi (pată) (pop.) s. n., pl. zbénghiuri

benghi s. n., pl. bénghiuri

bénghi (bénghiuri), s. n. – Aluniță naturală sau artificială. – Var. benchi, sbenghi; benic, s. n. (atlaz punctat). Tc. benek „aluniță” (Șeineanu, II, 46; Lokotsch 288). Pentru benic, cf. Șeineanu, II, 17. Introdus în sec. XVI.

BENGHI ~uri n. pop. Pată mică de culoare neagră pe obraz sau pe corp. /<turc. benek

benghiu (sbenghiu) n. 1. bucățică de taftă neagră ce femeile își puneau pe față ca s’arate mai albe: obrazul dres cu roșu și ’mpestrițat cu benghiuri AL.; 2. fig. pată sau semn negru: glodu ’ți lipește benghiuri pe nas AL.; 3. pată neagră făcută în fruntea copiilor mici, cu cerneală ori cu funingine, ca prezervativ în contra deochiului: mama îi făcea câte un benghiu boghet în frunte, ca să nu-și prăpădească odorul Cr. 4. o varietate a jocului în arșice: jocul în sbenghiu ISP. [Turc. BENK, lit. pată].

sbenghiu n. V. benghiu.

benchĭ v. benghĭ.

benghĭ și (Munt.) zbenghĭ n. pl. urĭ (turc. benk, benek, pată, benghĭ; bg. benka, neg). Pată artificială făcută pe față, precum: o alunică artificială pe care și-o făceaŭ odinioară femeile închipuindu-șĭ c’ar fi maĭ frumoase, mînjiturĭ pe care țărancele le fac copiilor ca să-ĭ ferească de deochĭ, petele de pe fața clovnilor ș.a. Zbenghĭ, un joc cu arșicele. – Și benchĭ (Mold. nord).

zbenghĭ, V. benghĭ.

zbenghi, zbenghiuri s. n. (er.) clitoris.