bemól sm [At: DA / Pl: ~i / E: fr bémol] 1 Semn grafic muzical (asemănător cu litera „b”), care arată că nota sau șirul de note de după el coboară cu un semiton. 2 (Fig; gmț) Carie.

BEMÓL, bemoli, s. m. Semn grafic muzical (asemănător cu litera „b”), care coboară cu un semiton înălțimea sunetului respectiv. – Din fr. bémol, it. bemolle.

BEMÓL, bemoli, s. m. Semn grafic muzical (asemănător cu litera „b”), care arată că nota sau șirul de note de după el coboară cu un semiton. – Din fr. bémol, it. bemolle.

BEMÓL, bemoli, s. m. Semn convențional asemănător cu litera «b», pus înaintea unei note muzicale sau la începutul unui portativ, spre a arăta că nota, respectiv șirul de note, trebuie coborîte cu un semiton. Acum, ca bidiviul ce și-a găsit buiestrul. Trec mîinile-i pe clape în maximul vitezii; Se-ncruntă și se zbate și-i furibund maestrul, Vai, ce pățesc acuma bemolii și diezii! ANGHEL-IOSIF, C. M. I 44.

BEMÓL, bemoli, s. m. Semn convențional (asemănător cu literatura „b”) pus înaintea unei note muzicale sau la începutul unui portativ, spre a arăta că nota sau șirul de note trebuie coborâte cu un semiton. – Fr. bémol (it. bemolle).

bemól s. m., pl. bemóli

bemól s. m., pl. bemóli

BEMÓL s.m. (Muz.) Accident muzical care coboară cu un semiton nota înaintea căreia este pus. [< fr. bémol, it. bemolle, cf. b – semn pentru nota si, molle – slab].

BEMÓL I. s. m. accident muzical care coboară cu un semiton nota pe care o precedă. II. adj. (despre note) coborât cu un semiton. (< fr. bémol, it. bemolle)

BEMÓL ~i m. muz. Semn convențional care arată că după el nota sau șirul de note trebuie coborâte cu un semiton. /<fr. bémol, it. bemolle

bemol n. Muz. 1. semn ce scade nota cu un semi-ton; 2. nota cu acest semn.

*bemól m. (fr. bemol, adică „B moale”; it. bemole, bemolle, și bimolle). Muz. Un semn care arată c’o notă trebuie să fie scoborîtă cu jumătate de ton. V. becar.

bemol (< lat. b molle „b neted, rotund”) 1. Semn grafic, plasat în fața notei*, sau la cheie* (v. armură) indică coborârea sunetului cu un semiton* cromatic (♭). B. se poate dubla (dublu ♭♭), sunetul fiind coborât astfel cu două semitonuri cromatice. Denumirea b. provine de la forma specifică a literei b (♭, lat. b rotundum sau b molle) prin care, în notația literală (sec. 10) se indică sunetul si coborât cu un semiton. Până în sec. 18, b. se folosea în notație și pentru a anula diezul* (v. bas cifrat; becar). 2. (ieșit din uz) minor* (despre tonalități). Echiv. engl.: flat; fr. bémol; it. bemolle; germ. Be; sp. bemol. V. aliterație; b; dur; solmizație.