belzebút sm [At: PAS, L. I. 95 / Pl: ~uți / E: ns cf fr Belzébuth] 1 Diavol. 2 Căpetenie a diavolilor. 3 (Fig) Om puternic(și rău).

BELZEBÚT n. pr. m. (Livr.) Unul dintre numele date diavolului; p. restr. căpetenie a diavolilor. – Cf. fr. Belzébuth.

BELZEBÚT s. m. (Livr.) unul dintre numele date diavolului; p. restr. căpetenie a diavolilor. – Cf. fr. Belzébuth.

BELZEBÚT s. m. (Livresc, ironic) Una dintre numirile date diavolului; fig. om rău și temut. Te pui cu Lefterache, Belzebutul? PAS, L. I 95.

BELZEBÚT s. m. (Livresc) Una dintre numirile date diavolului. – Comp. fr. Belzébuth (<gr.).

Belzebút (demon) (livr.) s. propriu m.

Belzebút s. pr. m.

BELZEBÚT s. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

BELZEBÚT s.m. (Liv.) Denumire dată diavolului; (p. restr.) căpetenie a diavolilor. [Pl. -uți. / cf. fr. Belzébuth – demon, căpetenia duhurilor rele].

Belzebut m. 1. («zeul muștelor») divinitate la Filisteni; 2. căpetenia demonilor în Evanghelie.

belzebut s. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

BELZEBUT (BAALZEBUB), divinitate cananeană și filisteană; (în „Noul Testament”) căpetenie a demonilor.

Belzebut (Beelzebul, Baalzebub), zeu adorat de canaaneni și de filisteni; (în Noul Testament) căpetenie a demonilor.