belitúră [At: LET. I A 102/36 / Pl: ~ri / E: belit + -tură] 1 sf Julitură. 2 sfp (Fig; înv) Jefuire (de bani). 3 sf (Îrg; în batjocură) Vită slabă.

belitúră f., pl. ĭ. Loc belit (jupuit). Fig. Jaf (Let. 1, 473).

belitură, belituri s. f. 1. copil obraznic. 2. lucru de calitate inferioară.