belhíță sf [At: BARCIANU / V: -lehi- / Pl: ~țe / E: ns cf ger Bilch, pn bielina] Animal cu blană fină, probabil pârș.

BÉLHIȚĂ, belhițe, s. f. Animal mic, din ordinul rozătoarelor, cu coadă lungă acoperită cu păr des (Myoxus glis).

belhíță/bélhiță (rar) s. f., g.-d. art. belhíței/bélhiței, pl. belhíțe/bélhițe

belhíță/bélhiță s. f., g.-d. art. belhíței/bélhiței; pl. belhíțe/bélhițe

BELHÍȚĂ s. (ZOOL.; Myoxus glis) chițcan, (reg.) guzgan-de-munte.

bélhiță f., pl. e (var. din behliță). Un fel de guzgan puțin maĭ mic decît o pisică, c’o mare coadă stufoasă și trăitor pin păduri (myoxus glis, fr. loir). V. pîlș.

BELHIȚĂ s. (ZOOL.; Myoxus glis) chițcan, (reg.) guzgan-de-munte.