beldie definitie

2 intrări

13 definiții pentru beldie

béldie sf ăAt: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: băl- / Pl: ~dii / E: nct] 1 (Mol; Buc) Tulpină la plante erbacee Si: cotor, tulei, curpen, vrej. Cf bâlie. 2 (Mpl) Buruieni. 3 Fâșie din coaja unui copac Si: beligă. 4 Prăjină lungă (și subțire). 5 (Înv) Prăjină a undiței. 6 (Iht) Lăteț.
BÉLDIE, beldii, s. f. (Reg.) 1. Prăjină lungă și subțire; par lung. 2. Cotor, tulpină la unele plante erbacee. – Et. nec.
BÉLDIE, beldii, s. f. (Reg.) 1. Prăjină lungă și subțire; par lung. 2. Cotor, tulpină la unele plante erbacee. – Et. nec.
BÉLDIE, beldii, s. f. (Regional) 1. Prăjină lungă și subțire, par lung. L-am... pălit la moalele capului cu beldia. STANCU, D. 145. 2. Cotor, tulpină la unele plante erbacee. Acestea sînt beldii la tine? Nu vezi că-s coșcogeamite copaci groși și nalți, crescuți cumsecade?. SBIERA, P. 181. Băiatul umblă după arc, pușcă de soc... La dînsul dudăul de boz și de urzice și beldiile de pelin ori lumînărică îi cine știe ce pădure! SEVASTOS, N. 1. ♦ (Mai ales la pl.) Bălării, buruieni. Am luat pușca și am pornit-o razna, peste cîmpuri, prin beldii, prin mlaștini, pe miriști. SADOVEANU, O. 1 36.
BÉLDIE, beldii, s. f. (Reg.) 1. Prăjină lungă și subțire; par lung. 2. Cotor, tulpină la unele plante erbacee. ♦ Bălărie, buruiană.
béldie (reg.) (-di-e) s. f., art. béldia (-di-a), g.-d. art. béldiei; pl. béldii, art. béldiile (-di-i-)
béldie s. f. (sil. -di-e), art. béldia (sil. -di-a), g.-d. art. béldiei; pl. béldii, art. béldiile (sil. -di-i-)
BÉLDIE s. v. bălărie, băț, buruiană, coadă, cotor, curpen, nuia, par, prăjină, tuleu, tulpină, vargă, vrej.
beldie f. 1. Mold. buruiană înaltă și uscată; 2. prăjină lungă și dreaptă: ce știe boul de beldie. [Origină necunoscută].
béldie f. (var. din bold). Est. Nuĭa de bătut orĭ de îmboldit vitele la mers. Cotoarele care rămîn după cosit orĭ secerat și care te înțeapă cînd mergĭ saŭ cînd te culci pe ele. Vest. Prăjină (de sprijinit frînghia de rufe ș.a.). V. jerdie și paliță.
beldie s. v. BĂLĂRIE. BĂȚ. BURUIANĂ. COADĂ. COTOR. CURPEN. NUIA. PAR. PRĂJINĂ. TULEU. TULPINĂ. VARGĂ. VREJ.
BELDIE, Alexandru (n. 1912, București), botanist român. Studii de fitotaxonomie, geobotanică, ecologie, cartografie silvică, silvicultură, etnobotanică. Colaborator principal la lucrarea „Flora României”.
BELDIE subst. 1. – b. (Bîr I); -s. 2. Beldi, nobil, ard. (Șincai, III). 3. Băldi și Băldeasca tt. 4. Beldea (16 A I 534); – D., olt. (BCI VIII 23); Beldei fam. (Tec I). 5. Beldiun (Ard). 6. + -man: Beldeman, T., mold. (Sd V 18); Beldiman (17 A I 88; Tec I; Arh; Puc); Alecu – șcriitor; – poreclă cu sens de „om înalt ca o beldie = prăjină” (Sc). 7. + -ici: ◊ Beldici + -an augmentativ, ca în Drăghicean, Bărbucean: Beldicean(u), N. poet. 8. Beldia s. 9. Cf. Bildea, Necșat (16 B IV 187).

beldie dex

Intrare: beldie
beldie substantiv feminin
  • silabisire: -di-e
Intrare: Beldie
Beldie