beldíță sf [At: ANTIPA, F. I. 163 / Pl: ~țe / E: nct] (Iht) Pește mic, asemănător cu oblețul, cu spinarea albastră-verzuie, pe părțile laterale cu două linii paralele întrerupte Si: (Mol) berchiță (Alburnoides bipunctatus) Cf behliță.

BÉLDIȚĂ, beldițe, s. f. Pește mic, asemănător cu oblețul, cu spinarea albastră-verzuie, având pe părțile laterale câte două linii paralele întrerupte (Alburnoides bipunctatus). – Et. nec.

BÉLDIȚĂ, beldițe, s. f. Pește mic, asemănător cu oblețul, cu spinarea albastră-verzuie, având pe părțile laterale câte două linii paralele întrerupte (Alburnoides bipunctatus) – Et. nec.

BÉLDIȚĂ, beldițe, s. f. Pește mic, asemănător cu oblețul (Alburnus bipunctatus).

béldiță s. f., g.-d. art. béldiței; pl. béldițe

béldiță s. f., g.-d. art. béldiței; pl. béldițe

BÉLDIȚĂ s. (IHT.; Alburnoides bipunctatus) (Mold.) berchiță, (Olt.) coconar, (Transilv.) lătăreață.

beldiță f. Mold. pește cu corpul lungăreț, trăește numai în râurile de munte (Alburnus bipunctatus). [Și berchiță: cf. blehniță].

bégliță, béhliță și béldiță f., pl. e (cp. cu rus. bĭeglyĭ, răpede, fugitiv. V. belhiță). Est. Numele a doi peștĭ; unu lătăreț, verzui, lung pînă la 8 c.m. și trăitor pin bălțĭ (rhódeus amarus), altu ceva maĭ mare, albicĭos și trăitor pin apele de munte (alburnus bipunctatus), numit și albioară în sud.

béldiță v. begliță.

BELDIȚĂ s. (IHT.; Alburnoides bipunctatus) (Mold.) berchiță, (Olt.) coconar, (Transilv.) lătăreață.