belarus definitie

2 intrări

20 definiții pentru belarus

bielorús, ~ă [At: DEX2 / Pl: ~uși, ~e / E: rs бeлopyc] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația Bielorusiei. 3-4 smf, a (Om) originar din Bielorusia. 5 smp Populație care locuiește în Bielorusia. 6 a Care aparține Bielorusiei. 7 a Care aparține bielorușilor (5). 8 a Privitor la Bielorusia. 9 a Privitor la bieloruși (5). 10 a Care este specific Bielorusiei. 11 a Care este specific bielorușilor (5). 12 sf Limbă vorbită în Bielorusia.
BELARÚS, -Ă, belaruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Belarus sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Belarus sau belarușilor (1), privitor la Republica Belarus ori la belaruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba belarusă. [Var.: bielorús, -ă adj.] – Din rus. belorus.
BIELORÚS, -Ă, adj., s. m. și f. v. belarus.
BIELORÚS, -Ă, bieloruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bielorusiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Bielorusiei, sau populației ei, privitor la Bielorusia sau la populația ei. – Din rus. belorus.
BIELORÚS1, -Ă, bieloruși, -se, adj. Care aparține Bielorusiei, care este originar din Bielorusia. Ansamblu de dansuri bieloruse. – Pronunțat: bie-.
BIELORÚS2, -Ă, bieloruși, -se, s. m. și f. Persoană care locuiește sau care este originară din Bielorusia. – Pronunțat: bie-.
BIELORÚS, -Ă, bieloruși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține R.S.S. Bieloruse sau populației ei, privitor la R.S.S. Bielorusă sau la populația ei. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a R.S.S. Bieloruse. [Pr.: bie-] – Rus belorus.
Belarús / Bielorúsia (stat) (Bie-) s. propriu n. / f., g.-d. (statului) Belarús / Bielorúsiei
belarús / bielorús (bie-) adj. m., s. m., pl. belarúși / bielorúși; adj. f., s. f. belarúsă / bielorúsă
belarúsă / bielorúsă (limbă) (bie-) s. f., g.-d. art. belarúsei / bielorúsei
bielorús v. belarús
bielorúsă v. belarúsă
bielorús s. m., adj. m. (sil. bie-), pl. bielorúși; f. sg. bielorúsă, g.-d. art. bielorúsei, pl. bielorúse
bielorúsă (limba) s. f. (sil. bie-), g.-d. art. bielorúsei
BIELORÚS, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Bielorusia (Belarus). ◊ (s. n.) unul dintre dialectele slavei orientale, vorbit de bieloruși. (< rus. belorus)
BIELORÚS1 ~să (~și, ~se) Care aparține Bielorusiei sau populației ei. [Sil. bie-lo-] /<rus. belorus
BIELORÚS2 ~să (~și, ~se) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bielorusiei sau este originară din Bielorusia. [Sil. bie-lo-] /<rus. belorus
BIELORÚSĂ f. mai ales art. Limba bielorușilor. [Sil. bie-lo-] /<rus. belorus
BELARUS, Republica ~ v. Bielorusia.
BIELORÚSĂ s. f. (cf. rus. belorus): limbă slavă din grupul de răsărit, vorbită de bielorușii din R. Bielorusă și de cei răspândiți în R. Letonă, R. Estonă, R. Cazahă etc. Bielorușii sunt bilingvi: vorbesc atât bielorusa, cât și rusa. Este limba oficială a R. Bieloruse. Folosește alfabetul chirilic (ca rusa, ucraineana, sârba, macedoneana și bulgara). Se caracterizează prin prezența multor consoane muiate și prin fenomenele fonetice țekanie și dzekanie (pronunțarea lui t și d muiate, ca ț și respectiv dz). Primele atestări în b. datează din secolul al XIII-lea. Istoria acestei limbi cuprinde două etape: vechea b. (între secolele al XIV-lea – al XVIII-lea) și b. modernă (din secolul al XIX-lea până azi). Limba literară bielorusă s-a format în secolul al XVI-lea și s-a îmbogățit cu elemente din limba vorbită. Limba națională bielorusă s-a format începând cu secolul al XVIII-lea. Limba b. a suferit o puternică influență din partea limbii poloneze, care, la rându-i, a influențat-o pe prima.

belarus dex

Intrare: belarus (adj.)
belarus adjectiv admite vocativul
Intrare: Belarus
Belarus