belșúg sn [At: VARLAAM, C., ap. DA / V: bie-, bil-, (înv) bevșag, bevș-, birș-, bișag, biș-, biușag, biușig, biuș-, bivșag, bivș- / Pl: (rar) ~uri / E: mg böség] 1 Cantitate mare de bunuri necesare traiului Si: abundență, bogăție, îmbelșugare Cf berechet, har, prisosință, sațiu, sloată, spor. 2 (Îlav) Din ~ În cantitate mare.[1]

bielșúg sn vz belșug

bilșúg sn vz belșug

BELȘÚG, belșuguri, s. n. Cantitate îndestulătoare de bunuri (necesare traiului); abundență, bogăție, îmbelșugare. ◊ Loc. adv. Din belșug = în cantitate mare, din plin. [Var.: (reg.) bielșúg, bilșúg s. n.] – Din magh. böség.[1]

BIELȘÚG s. n. v. belșug.

BILȘÚG s. n. v. belșug.

BELȘÚG s. n. Cantitate îndestulătoare de bunuri (necesare traiului); abundență, bogăție. ◊ Loc. adv. Din belșug = în cantitate mare, din plin. [Var.: (reg.) bielșúg, bilșúg s. n.] – Din magh. böség.[1]

BIELȘÚG s. n. v. belșug.

BILȘÚG s. n. v. belșug.

BELȘÚG s. n. (În opoziție cu lipsă; uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cantitate mare de bunuri materiale care depășește ceea ce e necesar; abundență; prisos, îmbelșugare, bogăție. Mai mulțumim partidului o dată, Și mulțumim la toți care-l conduc, Și o să dăm producție bogată, Să fie pace bună și belșug! DEȘLIU, M. 72. Era o mîngîiere belșugul de apă din primăvara blîndă, plină de fâgăduinți. CĂLUGĂRU, O. P. 212 Luați [birul] de la ăi mari, cu pătulele pline. Pe ei seceta nu i-a lovit, căci au hrană din anii de belșug. PAS, L. I 17. Se vede c-o început a fi belșug în țară despre tagma patrioților. ALECSANDRI, T. 571. ◊ Fig. E-atît belșug de viață puternică și trează În oamenii, aceștia. DEȘLIU, în POEZ. N. 166. ◊ Loc. adv. Din belșug = din plin, cu prisosință, în cantitate mare. Semănăturile de toamnă au răsărit din belșug. SAHIA, U.R.S.S. 95. Din belșug să ai toate și totuși fără cheltuială nu poți să ții o casă. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 130. – Variante: bielșúg (SADOVEANU, Z. C. 145, CREANGĂ, I P. 330), bilșúg (DELAVRANCEA, S. 219, ODOBESCU S.A. 110) s. n.

BIELȘÚG s. n. v. belșug.

BILȘÚG s. n. V. belșug.

BELȘÚG s. n. Cantitate mare de bunuri materiale care depășește ceea ce e necesar; abundență, prisos. ◊ Loc. adv. Din belșug = în cantitate mare, din plin. [Var.: bielșúg, bilșúg s. n.] – Magh. böség.[1]

BIELȘÚG s. n. v. belșug.

BILȘÚG s. n. v. belșug.

belșúg s. n., pl. belșúguri

belșúg s. n., pl. belșúguri

BELȘÚG s. 1. abundență, bogăție, îmbelșugare, îndestulare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, săturare, spor. (~ de bunuri.) 2. v. bunăstare.

Belșug ≠ mizerie, sărăcie

belșúg (belșúguri), s. n. – Abundență, bogăție, îmbelșugare. – Var. bi(e)șug, bi(v)șug, biușug, bișag, etc., toate înv. Mag. bőseg (Cihac, II, 481). – Der. belșugos, adj. (abundent); îmbelșuga, vb. (a face să devină îmbelșugat); îmbelșugat, adj. (abundent, bogat).

BELȘÚG ~uri n. Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitățile obișnuite; abundență; îndestulare. * Din belșug a) în cantitate mare; mult; b) din plin; cu prisosință. /<ung. bölség

belșug n. abundanță, îndestulare: trăiește în belșug. [Ung. BÖLSÉG].

belșúg, bĭelșúg și bilșúg n., pl. urĭ (ung. bölség, bóvség, böség. V. biŭ). Abundanță, îmbelșugare: a trăi în belșug. Din belșug, (vechĭ și de biŭ), în abundanță, cu îmbelșugare, mult: avem lemne din belșug. – În Olt. bișág. Vechĭ bișúg, biŭșúg, bivșúg, bevșúg, bivșág.

bĭelșug V. belșug.

bilșúg V. belșug.

BELȘUG s. 1. abundență, bogăție, îmbelșugare, îndestulare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, săturare, spor. (~ de bunuri.) 2. bogăție, bunăstare, prosperitate, (pop.) pricopseală, (Transilv.) prindoare, (înv.) salut, scumpete, scumpie, spor, (fig.) înflorire. (~ în care se afla.)