băjeníe sf [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 26v/18 / V: bej-, bejăn-, (reg) bejan- / P: ~ni-e / Pl: ~ii / E: vsl вeжaний] 1-3 Părăsire, vremelnică, de către oameni sau o colectivitate, a (casei sau a) provinciei ori (a patriei) din cauza invaziilor dușmanilor sau a persecuțiilor politice ori a oprimării fiscale Si: (înv) băjenărie (1-3), băjenărire (1-3), băjenărit1 (1-3), băjenire (1-3), băjenit1 (1-3). 4 (Rar) Emigrare Cf pribegie. 5-8 Timpul petrecut în băjenie (1-4). 9 (Înv) Pribegia de la 1821, din timpul Eteriei sau al Zaverei. 10-11 (Fam; fig) Schimbare de locuință, mutare. 12-17 Locul ascuns sau sigur spre care fugeau băjenarii (1-6) Cf azil. 18-20 (Mpl) Mulțimea care ia parte la băjenie (1-3). 21-26 (îvr) (Familia sau) oamenii ori (servitorii și) bagajul unui băjenar (1-6).

bejánie sf vz băjenie

bejeníe sfvz băjenie

BĂJÉNIE, băjenii, s. f. (Înv.) Fugă (vremelnică) a populației din cauza invaziilor, a persecuțiilor sau a asupririi; p. ext. timpul petrecut în această situație; băjenărie, băjenărit. [Var.: bejánie, bejénie s. f.] – Din sl. bĕžanije.

BEJÁNIE s. f. v. băjenie.

BEJÉNIE s. f. v. băjenie.

BĂJÉNIE, băjenii, s. f. Fugă (vremelnică) a populației din cauza invaziilor dușmane, a persecuțiilor politice sau a asupririi; timpul petrecut în această situație; băjenărie, băjenărit. [Var.: bejánie, bejénie s. f.] – Din sl. bĕžanije.

BEJÁNIE s. f. v. băjenie.

BEJÉNIE s. f. v. băjenie.

BĂJENÍE, băjenii, s. f. (Învechit și arhaizant; atestat mai ales în forma bejenie) 1. Fugă (în masă) din fața dușmanilor cotropitori, din cauza jafurilor administrative sau a exploatării boierești; pribegie vremelnică, refugiu; timpul petrecut în pribegie. V. emigrație. Ulițele lui [ale satului], ca în vremuri de bejenie, sînt pustii. BOGZA, C. O. 367. De demult... au purces în bejenie unele sate ale noastre de la apa Moldovei. SADOVEANU, N. F. 28. Bani, argintării, șaluri și scule cîte avuseseră le vîndură și le cheltuiră în băjenii. GHICA, S. 497. 2. (Mai ales la pl.) Șiruri, coloane de băjenari în drum spre locurile de adăpost (codri, mănăstiri etc.). Sîngele curse șiroaie, și în pămînt străin, și pe pămîntul Moldovei...; bejeniile porneau la munte. SADOVEANU, P. 2. ◊ Fig. (în forma bejănie) Peste flori ce cresc în umbră, Lîngă ape, pe potici, Vezi bejănii de albine, Armii grele de furnici. EMINESCU, O. I 100. – Variante: (Mold.) bejăníe, bejăníe, bejăníe s. f.

BEJÁNIE s. f. v. băjenie.

BEJẮNIE s. f. v. băjenie.

BEJÉNIE s. f. v. băjenie.

BĂJÉNIE, băjenii, s. f. (Înv. și arh.) 1. Fugă (în masă) a populației din cauza unei invazii dușmane, a persecuțiilor politice sau a exploatării boierești; pribegie, refugiu; timpul petrecut în pribegie. 2. (Concr.) Șiruri, coloane de băjenari. [Var.: bejắnie, bejénie s. f.] – Slav (v. sl. bĕžanije).

BEJÁNIE s. f. v. băjenie.

BEJÉNIE s. f. v. băjenie.

băjénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. băjénia (-ni-a), g.-d. art. băjéniei; pl. băjénii, art. băjéniile (-ni-i-)

băjeníe s. f. (sil. -ni-e), art. băjeniá (sil. -ni-a), g.-d. art. băjeníei; pl. băjeníi, art. băjeníile (sil. -ni-i-)

BĂJÉNIE s. v. fugă, pribegie, refugiu.

BĂJENÍE ~i f. 1) Fugă în masă a populației, cauzată de năvălirea dușmanilor, de persecuții politice etc.; pribegie. * Vremuri de ~ vremuri de restriște. 2) Timp petrecut în situația de băjenar; pribegie. 3) Mulțime de băjenari. [Art. bejenia; G.-D. băjeniei; Sil. -ni-e] /<sl. bĕžanije

băjenie f. V. bejenie.

bejenie f. 1. fuga dinaintea dușmanului; 2. în special fuga poporului la munți după învingerea eteriștilor de către Turci (1821): din vremea bejeniei AL.; 3. roirea albinelor din stup: vezi bejenii de albine EM. [Slav. BEJENIĬE, fugă].

bejénie (est) și bă- (vest) f. (vsl. bĭežaniĭe, fugă, d. bĭežati, bĭegati, a fugi. V. bejenar, pribeag, zbeguĭesc). Fugă, emigrare de frica invaziuniĭ saŭ de jafurile administrațiuniĭ. A face a bejenie, a meni a răŭ, a nenorocire, a emigrare, a da semne de bejenie prin purtări de calic. – În est pop. bejă-.

băjenie s. v. FUGĂ. PRIBEGIE. REFUGIU.