behăitúră sf [At: DA / Pl: ~ri / E: behăi + -tură] Behăit.

BEHĂITÚRĂ, behăituri, s. f. Strigăt specific al caprelor, al oilor și al mieilor; behăit. [Pr.: -hă-i-] – Behăi + suf. -tură.

BEHĂITÚRĂ, behăituri, s. f. Strigăt specific al caprelor, al oilor și al mieilor; behăit. – Behăit + suf. -tură.

BEHĂITÚRĂ, behăituri, s. f. Strigătul caprelor și al oilor. – Din behăi + suf. -(i)tură.

behăitúră (-hă-i-) s. f., g.-d. art. behăitúrii; pl. behăitúri

behăitúră s. f., g.-d. art. behăitúrii; pl. behăitúri

BEHĂITÚRĂ s. v. behăit.

behăitúră f. pl. ĭ. Acțiunea de a behăi o dată.

BEHĂITURĂ s. behăit. (~ oii.)