behăit definitie

2 intrări

23 definiții pentru behăit

behăí [At: H III, 108 / V: behehăi, (nob) becăcăi / Pzi: behăi, (rar) -esc / E: fo] 1 vi (D. capre și oi) A scoate strigătul caracteristic speciei Si: a mehăi, (îvp) a zbiera. 2 vit (D. oameni, fig) A cânta urât, nearmonios.
behăít sn [At: DELAVRANCEA, ap. CADE / V: (nob) becăcăit / Pl: ~uri / E: behăi] 1 Strigăt specific oilor și caprelor Si: behăire (1), behăitură, mehăit.
BEHĂÍ, béhăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre și oi; la pers. 3) A scoate strigătul caracteristic speciei; a mehăi. ♦ Tranz. și intranz. Fig. (Despre oameni) A cânta urât, nearmonios. – Bee(h) + suf. -ăi.
BEHĂÍT s. n. Faptul de a behăi; sunete caracteristice scoase de oi, miei, capre; mehăit, behăitură. – V. behăi.
BEHĂÍ, béhăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre și oi; la pers. 3) A scoate strigătul caracteristic speciei; a mehăi. ♦ Tranz. și intranz. Fig. (Despre oameni) A cânta urât, nearmonios. – Bee(h) + suf. -ăi.
BEHĂÍT s. n. Faptul de a behăi; sunete caracteristice scoase de oi, miei, capre; behăitură. – V. behăi.
BEHĂÍ, pers. 3 behăie, vb. IV. Intranz. (Despre capre și oi) A scoate strigătul caracteristic «behehe». Zile de-a rîndul au behăit jalnic turmele scoase din țarcuri și mînate spre vale. DUMITRIU, N. 199. O oaie mărginașă se opri... behăi și o luă la goană spre cîrdul străin. PREDA, Î. 144. [Iedul] behăia așa de jalnic, că-ți era mai mare mila de el. SADOVEANU, O. VI 103. O capră neagră... behăia și se da pe lîngă boi. VLAHUȚĂ, CL. 115. ◊ Tranz. Fig. (Peiorativ, despre oameni) A cînta urît, cu glas nearmonios, strident sau tărăgănat. Lăutarul a mai behăit fără curaj cîteva tangouri aduse de la oraș. SADOVEANU, M. C. 190.
BEHĂÍT s. n. Faptul de a behăi; strigătul caprelor și al oilor.
BEHĂÍ, béhăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre și oi; la pers. 3) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ Tranz. și intranz. Fig. (Despre oameni) A cânta urât, nearmonios. – Din behe[he].
BEHĂÍT s. n. Faptul de a behăi; behăitură.
behăí (a ~) vb., ind. prez. 3 béhăie, imperf. 3 sg. behăiá; conj. prez. 3 să béhăie
behăít s. n.
behăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. béhăie, imperf. 3 sg. behăiá
behăít s. n., pl. behăíturi
BEHĂÍ vb. (prin Transilv.) a bălăi. (Oaia ~.)
BEHĂÍT s. behăitură. (~ul oii.)
A BEHĂÍ béhăie intranz. 1) (despre oi și capre) A scoate strigăte caracteristice speciei; a face „behe(he)”; a zbiera. 2) fig. fam. (despre persoane) A cânta urât. /Onomat.
behăì v. Mold. a striga ca oile.
behăit n. strigătul oilor.
béhăi și -ĭésc v. intr. (imit.) Se zice despre strigătu oilor. V. mehăĭ.
behăít n., pl. urĭ. Strigătu repetat al oilor.
BEHĂI vb. (prin Transilv.) a bălăi. (Oaia ~.)
BEHĂIT s. behăitură. (~ oii.)

behăit dex

Intrare: behăi
behăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: behăit
behăit