beduín, ~ă [At: EMINESCU, P. 70 / Pl: ~i, ~e / E: fr bedouin] 1 smf Arab nomad din Peninsula Arabia și Africa de nord. 2 a Care aparține beduinilor (1). 3 a Referitor la beduini (1).

BEDUÍN, -Ă, beduini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație arabă nomadă și seminomadă de crescători de vite sau cămile din Peninsula Arabia și din Africa de Nord. 2. Adj. Care aparține beduinilor (1), privitor la beduini. – Din fr. bédouin.

BEDUÍN, -Ă, beduini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Arab nomad din Peninsula Arabia și din Africa de nord. 2. Adj. Care aparține beduinilor (1), privitor la beduini. – Din fr. bédouin.

BEDUÍN, -Ă, beduini, -e, s. m. și f. Persoană aparținînd unei populații de nomazi din Arabia și nordul Africii. Sînt, pașă, neam de beduin Și de la Bab-el-Mandeb vin, Să vînd pe El-Zorab. COȘBUC, P. I 108. Și, de-ar fi fost să nu te știu, De mult puteam să mor – Un beduin într-un pustiu, Sub lună călător. VLAHUȚĂ, P. 141. ◊ (Adjectival) Prin deșert străbat sălbatec mari familii beduine, Sorind viața lor de basme pe cîmpie risipiți. EMINESCU, O. I 45.

BEDUÍN, -Ă, beduini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei populații nomade din Arabia și din Africa de Nord, privitor la această populație. 2. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații nomade din Arabia și din Africa de Nord. – Fr. bédouin.

beduín adj. m., s. m., pl. beduíni; adj. f., s. f. beduínă, pl. beduíne

beduín s. m., adj. m., pl. beduíni; f. sg. beduínă, g.-d. art. beduínei, pl. beduíne

BEDUÍN1 ~ă (~i, ~e) Care aparține unei populații arabe nomade din Peninsula Arabă și din nordul Africii. [Sil. -du-i-] /<fr. bédouin

BEDUÍN2 ~i m. Persoană care face parte dintr-o populație arabă nomadă din Peninsula Arabă și din nordul Africii; arab nomad. [Sil. -du-i] /<fr. bédouin

beduin a. și m. 1. Arab care trăiește în pustietate: prin deșert străbat sălbatec mari familii beduine EM.; 2. fig. om brutal.

*beduín, -ă s. (V. bidiviŭ). Arab nomad din Africa. Adj. De beduin: un trib beduin.