becer definitie

10 definiții pentru becer

bécer2 sm [At: COMAN, GL. / Pl: ~i / E: nct] (Reg) Păzitor la schele, timp de trei luni.
becér1 sm [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 293/20 V: beciariu / Pl: ~i / E: beci + -ar] 1 (În epoca fanariotă) Boier de rang inferior însărcinat cu supravegherea bucătăriei domnești Cf pitar. 2 (Pex) Bucătar domnesc.
BECÉR, beceri, s. m. Vechi dregător domnesc însărcinat cu supravegherea bucătăriei domnești; p. ext. bucătar domnesc. – Beci + suf. -ar.
BECÉR, beceri, s. m. Vechi dregător domnesc însărcinat cu supravegherea bucătăriei domnești; p. ext. Bucătar domnesc. – Beci + suf. -er.
BECÉR, beceri, s. m. (Învechit) 1. Boier de rang inferior, însărcinat cu supravegherea bucătăriei domnești; p. ext. bucătar domnesc. Becerul, adică bucătarul domnesc, care urzi această cumplită uneltire... primi o răsplată providențială. ODOBESCU, S. I 261. [Domnul] în toată dimineața-pînă a nu face divan – trata cu becerii săi despre felul plăcintelor ce trebuia să aibă la masă. NEGRUZZI, S.I 286. 2. Plăcintar, cofetar. După cununie, masă mare cu zaharicale de la becerul Manolachi și cofeturi de la vestitul Pascu. GHICA, S. 36.
BECÉR, beceri, s. m. (Înv.) Boier de rang inferior, însărcinat cu supravegherea bucătăriei domnești; p. ext. bucătar domnesc. – Din beci + suf. -ar.
becér s. m., pl. becéri
becér s. m., pl. becéri
becer m. odinioară cel ce purta grijă de beciul domnesc, bucătarul Curții, locțiitorul stolnicului: a trimite la ocnă pe șase beceri NEGR.
becér m. (d. becĭ. Cp. cu sîrb. pecár, sobar, peć, sobă, cuptor, pećati, a coace pîine. V. și pecie, coc). În timpu domnilor fanarioțĭ, pivniceru saŭ îngrijitoru beciuluĭ și bucătăriiĭ domneștĭ, care l-a înlocuit în funcțiune pe marele stolnic din vechime (Șăin., Infl. Or.).

becer dex

Intrare: becer
becer substantiv masculin