17 definiții pentru becață
becáță sf [At: MARIAN, O. II, 299 / Pl: ~țe / E: ngr βεχάτσα cf fr bécasse] Nume al mai multor păsări călătoare cu ciocul lung, cu carnea gustoasă, care trăiesc în regiuni mlăștinoase Si: becațină (2) (Capella). BECÁȚĂ, becațe,
s. f. (Rar) Numele mai multor păsări călătoare cu ciocul lung, cu carnea gustoasă, care trăiesc în regiuni mlăștinoase; becațină (Capella). – Din
ngr. becátsa. Cf. fr. bécasse. BECÁȚĂ, becațe,
s. f. Numele dat mai multor păsări călătoare cu ciocul lung, cu carnea gustoasă, care trăiesc în regiuni mlăștinoase; becațină. (Capella). – Din
ngr. becatsa. Cf. fr. bécasse. BECÁȚĂ, becațe,
s. f. Pasăre călătoare cu cioc lung și picioare lungi; trăiește în regiuni mlăștinoase și este vînată pentru carnea ei gustoasă. Eram pe cîmp... și trăgeam la becațe. DUMITRIU, B. F. 39.
BECÁȚĂ, becațe,
s. f. Numele a trei păsări călătoare cu ciocul lung, cu carnea gustoasă, care trăiesc în regiuni mlăștinoase. (Capella gallinago, media, Limnocryptes minimus). – După
fr. bécasse. becáță s. f.,
g.-d. art. becáței;
pl. becáțe
becáță s. f., g.-d. art. becáței; pl. becáțe BECÁȚĂ s.f. Pasăre migratoare de baltă, cu ciocul și picioarele lungi, a cărei carne este foarte gustoasă. [Cf. fr. bécasse, it. beccaccia].
BECÁȚĂ s. f. pasăre migratoare de baltă, cu ciocul și picioarele lungi, gustoasă; becațină. (după fr. bécasse)
becáță (becáțe), s. f. – Pasăre (Scolopax rusticola). –
Var. becaț, bicaț.
It. beccaccia, prin intermediul
ngr. μπεϰάτζα (DAR și REW 1013 derivă direct din
fr. bécasse). –
Der. becațină,
s. f. (becață, Gallinago media), din
fr. bécassine contaminat cu becață.
BECÁȚĂ ~e f. Pasăre migratoare, de talie mică, cu cioc lung și cu penaj pestriț, care trăiește prin locuri mlăștinoase și este vânată pentru carnea ei. ~ mare. [G.-D. becaței] /<ngr. becátsa, fr. bécasse becaț m. sitar, pasăre călătoare din familia picioroangelor cu ciocul lung și cu carnea foarte gustoasă (Scolopax rusticola) (= fr. bécasse).
*becáță f., pl. e (ngr. bekátsa, d. ven. becazza, it. beccaccia: fr. bécasse, d. bec, cĭoc, lat. pop. beccum, cuv. galic). O mică pasăre călătoare picĭorongată cu cĭocu lung și trăitoare pe malu apelor. (scópolax rusticola). Se numește și cĭocănea. V. și
sitar. BECAȚĂ s. (ORNIT.) 1. (Gallinago media) becațină, (reg.) berbecuț, oaia-morților. 2. (Gallinago gallinaria) becațină, (Bucov.) oaia-morților. Becață dex online | sinonim
Becață definitie
Intrare: becață
becață substantiv feminin