becață definitie

17 definiții pentru becață

becáță sf [At: MARIAN, O. II, 299 / Pl: ~țe / E: ngr βεχάτσα cf fr bécasse] Nume al mai multor păsări călătoare cu ciocul lung, cu carnea gustoasă, care trăiesc în regiuni mlăștinoase Si: becațină (2) (Capella).
BECÁȚĂ, becațe, s. f. (Rar) Numele mai multor păsări călătoare cu ciocul lung, cu carnea gustoasă, care trăiesc în regiuni mlăștinoase; becațină (Capella). – Din ngr. becátsa. Cf. fr. bécasse.
BECÁȚĂ, becațe, s. f. Numele dat mai multor păsări călătoare cu ciocul lung, cu carnea gustoasă, care trăiesc în regiuni mlăștinoase; becațină. (Capella). – Din ngr. becatsa. Cf. fr. bécasse.
BECÁȚĂ, becațe, s. f. Pasăre călătoare cu cioc lung și picioare lungi; trăiește în regiuni mlăștinoase și este vînată pentru carnea ei gustoasă. Eram pe cîmp... și trăgeam la becațe. DUMITRIU, B. F. 39.
BECÁȚĂ, becațe, s. f. Numele a trei păsări călătoare cu ciocul lung, cu carnea gustoasă, care trăiesc în regiuni mlăștinoase. (Capella gallinago, media, Limnocryptes minimus). – După fr. bécasse.
becáță s. f., g.-d. art. becáței; pl. becáțe
becáță s. f., g.-d. art. becáței; pl. becáțe
BECÁȚĂ s. v. becațină.
BECÁȚĂ s. v. sitar.
BECÁȚĂ s.f. Pasăre migratoare de baltă, cu ciocul și picioarele lungi, a cărei carne este foarte gustoasă. [Cf. fr. bécasse, it. beccaccia].
BECÁȚĂ s. f. pasăre migratoare de baltă, cu ciocul și picioarele lungi, gustoasă; becațină. (după fr. bécasse)
becáță (becáțe), s. f. – Pasăre (Scolopax rusticola). – Var. becaț, bicaț. It. beccaccia, prin intermediul ngr. μπεϰάτζα (DAR și REW 1013 derivă direct din fr. bécasse). – Der. becațină, s. f. (becață, Gallinago media), din fr. bécassine contaminat cu becață.
BECÁȚĂ ~e f. Pasăre migratoare, de talie mică, cu cioc lung și cu penaj pestriț, care trăiește prin locuri mlăștinoase și este vânată pentru carnea ei. ~ mare. [G.-D. becaței] /<ngr. becátsa, fr. bécasse
becaț m. sitar, pasăre călătoare din familia picioroangelor cu ciocul lung și cu carnea foarte gustoasă (Scolopax rusticola) (= fr. bécasse).
*becáță f., pl. e (ngr. bekátsa, d. ven. becazza, it. beccaccia: fr. bécasse, d. bec, cĭoc, lat. pop. beccum, cuv. galic). O mică pasăre călătoare picĭorongată cu cĭocu lung și trăitoare pe malu apelor. (scópolax rusticola). Se numește și cĭocănea. V. și sitar.
BECAȚĂ s. (ORNIT.) 1. (Gallinago media) becațină, (reg.) berbecuț, oaia-morților. 2. (Gallinago gallinaria) becațină, (Bucov.) oaia-morților.
becață s. v. SITAR.

becață dex

Intrare: becață
becață substantiv feminin