beatnic sm [At: DEX2 / P: bit- / Pl: ~ici / E: eg beatnik] 1 Intelectual (american) adept al unei filozofii ce contestă valorile societății industriale moderne. 2 (Pgn) Tânăr (din Occident) a cărui atitudine, îmbrăcăminte etc. sfidează convenționalul.

BEATNIC, beatnici, s. m. Intelectual (american) care practică o filosofie contestatară și are o ținută neîngrijită; p. gener. tânăr (din Occident) cu plete și ținută neîngrijită. [Pr.: bit-] – Din engl. beatnic.

BEATNIC, beatnici, s. m. Intelectual (american) care practică o filozofie contestatară și are o ținută neîngrijită; p. gener. tânăr (din Occident) cu plete și ținută neîngrijită. V. hippy. [Pr.: bít-] – Din engl. beatnic.

beatnic (angl.) [pron. bítnic] (beat-nic) s. m., pl. beatnici

BEÁTNIC s.m. (Rar) Tânăr din Occident care, prin neîngrijire și stridență, vrea să-și afișeze nemulțumirea și protestul față de o societate pe care o consideră inuman de mecanizată și de conformistă. [Pron. bit-nic. / < engl., fr. beatnik].

BEATNIC BIT-NIC/ s. m. tânăr care, prin neîngrijire și stridență, vrea să-și afișeze nemulțumirea și protestul față de o societate pe care o consideră inumană; (p. ext.) tânăr (din Occident) cu plete și ținută neîngrijită. (< engl. beatnik)

beatnic s. m. 1967 (anglicism) Tânăr care, printr-o ținută total neîngrijită, își afișa în anii ’60-’70 protestul față de societatea de consum v. halucinogen [pron. bítnic] (din engl., fr. beatnic; M. Gheorghiu în LR 2/68 p. 131; DHLF, PR 1959; D.Am; DN3, DEX-S)