bețișór [At: EMINESCU, P. 248 / V: băț- / Pl: ~oare și -ri (sm) / E: băț + -ișor] 2 sn Băț (mic) Si: bețigaș (1-2). 3 sm (Țes; reg; lpl) Bețe pe care stau mosoarele alergătoarei. 4 sn (Reg; lpl) Chibrituri.

BEȚIȘÓR, bețișoare, s. n. Diminutiv al lui băț; bețigaș. – Băț + suf. -ișor.

BEȚIȘÓR, bețișoare, s. n. Diminutiv al lui băț; bețigaș. – Băț + suf. -ișor.

BEȚIȘÓR, bețișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui băț; bețigaș. Bețișoare de chibrituri. 2. (Ironic) Bastonaș. Ne-ați venit apoi, drept minte o sticluță de pomadă, Cu monoclu-n ochi, drept armă bețișor de promenadă. EMINESCU, O. I 151. Merge la șosea cu bețișorul în mînă. ALECSANDRI, T. I 448.

BEȚIȘÓR, bețișoare, s. n. Diminutiv al lui băț.

bețișór s. n., pl. bețișoáre

bețișór s. n., pl. bețișoáre

BEȚIȘÓR s. 1. v. bețigaș. 2. baghetă, (rar) vargă. (~ul dirijorului.)

bețișór n., pl. oare (d. băț). Băț mic.

BEȚIȘOR s. bețigaș, (reg.) bîticel, bîtuț.