beștelí vtr [At: PAMFILE, J. II / Pzi: ~lesc / E: nct] 1-2 (Pfm) A (se) face de ocară.

beștelíre sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: beșteli] Ocărâre.

BEȘTELÍ, beștelesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face pe cineva de ocară, a certa pe cineva folosind ocări, insulte. – Et. nec.

BEȘTELÍ, beștelesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face pe cineva de ocară, a mustra pe cineva cu ocări, cu insulte. – Et. nec.

BEȘTELÍ, beștelesc, vb. IV. Tranz. (Familiar) A mustra cu cuvinte grele și de ocară, a face de ocară.

BEȘTELÍ, beștelesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mustra pe cineva îndelung.

beștelí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. beștelésc, imperf. 3 sg. beșteleá; conj. prez. 3 să beșteleáscă

beștelí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. beștelésc, imperf. 3 sg. beșteleá; conj. prez. 3 sg. și pl. beșteleáscă

BEȘTELÍ vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, moraliza, mustra.

A beșteli ≠ a făli, a lăuda

A BEȘTELÍ ~ésc tranz. fam. A trata cu vorbe ofensatoare; a batjocori; a dezonora. /Orig. nec.

beșteli vb. v. ADMONESTA. CERTA. DĂSCĂLI. DOJENI. MORALIZA. MUSTRA.

beștelí, beștelesc, vb. tranz. – (reg.) 1. A mustra, a certa, a dojeni, a critica 2. A insulta, a face de ocară. – Et. nec. (MDA).