báștină sf [At: (a. 1596) CUV. D. BĂTR. I, 66./ V: (înv) -tenă / Pl: ~ni / E: vsl бaштинa] 1 Proprietate ereditară de mai multe generații în aceeași familie Si: moșie, ocină, ohabă, partimoni. 2 (Îla) De ~ Moștenit din moși-strămoși Si: patrimonial. 3 (Pex; îal) Din moși-strămoși. 4 (Pex; îal) Get-beget.

BÁȘTINĂ s. f. (În loc. adj. și adv.) De baștină = originar, autohton; din moși-strămoși. – Din bg., sb. baștina.

BÁȘTINĂ s. f. (În loc. adj. și adv.) De baștină = originar, autohton; din moși-strămoși. – Din bg., scr. baștina.

BÁȘTINĂ s. f. (Rar) Țară de origine, patrie. Carintienii și tirolezii au băut apă din Valea Frumoasei și nu s-au mai întors la baștina lor. SADOVEANU, O. A. II 206. ♦ Origine. Exclusia (= exclusivismul) nu are simpatiile noastre, și am văzut cu părere de rău că în organizarea unei societăți, pentru îndemnarea și agiutorul învățăturii tinerimii, societatea își păstrează banii și simpatiile numai pentru tinerii romîni ce-și dovedesc baștina. RUSSO, O. 98. ◊ (În limba modernă de obicei în loc. adj.) De baștină = de origine, de naștere. Asupra numelui și a locului de baștină nu i-au cercetat cu amănunțime. GALAN, Z. R. 197. Vrei să-mi vinzi răzășia dumitale? Locul meu de baștină? Unde au trăit și murit părinții mei? ALECSANDRI, T. 254. Din baștină = din moși-strămoși. Și eu ani trăit cu Tămădăienii, vînători de dropii din baștină, cari neam de neamul lor au rătăcit prin Bărăgan. ODOBESCU, S. III 14.

BÁȘTINĂ s. f. Origine. ♦ Patrie. ◊ Loc. adj. De baștină = autohton. – Bg., sb. baština.

báștină (de ~) loc. adj.

báștină s. f., g.-d. art. báștinei

BÁȘTINĂ s. v. patrimoniu.

báștină (-ni), s. f. – Proprietate moștenită (spre deosebire de bunurile dobîndite). – Mr. bașnă. Cuvînt rom. presupune un sl. *baština, de la bašta „tată” (DAR), de unde trebuie să provină și bg. baštin „patrimonial”, baštinija „patrie”, sb. baština „proprietate”, alb. baštinë. Totuși, Miklosich, Slaw. Elem., 14; Alb. Forsch., I, 15; și Fremdw., 77, consideră cuvîntul străin în sl. – Der. băștinaș, s. m. (autohton, indigen).

BÁȘTINĂ f. Loc unde s-a născut și trăiește (tot timpul) cineva; pământ natal; patrie. * De ~ a) de loc; originar; b) autohton; moștenit din moși-strămoși. Locuitor de ~ băștinaș; localnic. [G.-D. baștinei] /<bulg., sb. baștina

baștină f. moșie părintească, locul nașterii; de baștină, din acel loc, neaoș. [Bulg. BAȘTINA, moștenire, din BAȘTA, tată (cf. ocină)].

báștină f., pl. ĭ și e (sîrb. baština, moșie moștenită, bg. [ca adj.] „părintească”, baštinĭa, baștină, d. bašta, tată. Orig. e vsl. bratrŭ, bratŭ, de unde și ung. bátya, rom. bacĭ, bade și bădie. [Bern, 1, 45]. V. barat. Cp. cu datină). Vechĭ. Moșie strămoșească, ocină. Azĭ. De baștină, autohton, originar, indigen: om de baștină de acolo, populațiunea de baștină. – Vechĭ și -enă. V. patrie.

baștină s. v. PATRIMONIU.