báștă sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 216/35 / V: (înv) -te, -șcă2, (pl: baște, băști), -tie, (pl: -tii, băștii) / Pl: ~te, băști / E: pn baszta, mg básțya] 1 (Înv) Bastion. 2 Tranșee. 3 (Pex; îf bașcă) Beci. 4 (Pex; îaf) Temniță. 5 (Îaf) Lădiță de lemn.

báște sf vz baștă

BÁȘTĂ s. f. v. bașcă.

BÁȘTĂ, baște, s. f. (Înv. și reg.) Masiv de pământ; tranșee, redută. – Din pol. baszta.

BÁȘTE s. v. cetate, fortăreață.

bașcă f. 1. odinioară, bastion: în noaptea aceea soldații făcură băști BĂLC.; 2. boltă, cămară boltită: intrarea în bașca rotundă OD. [Vechiu-rom. baștă = ung. BÁSTYA (din it. bastia)].

báștă și băște f., pl. băștĭ (pol. baszta, ung. bástya, germ. bastei, d. it. bastia. V. bașcă). Vechĭ. Bastion.

baște s. v. CETATE. FORTĂREAȚĂ.

BASTE, BAȘTE cf. subst. baștă „redută” < pol. baszta. 1. Baste, Onuț (Ard II 123); Bastea, act; 2. Bastachi (Arh); cf. de alta origine, Basta Georgio, albanez italienizat, ucigașul lui Mihai Viteazul, redat în cronici „Baștea Giurgiu”. 3. Baștea Drag., munt. 1631 (Sd VII 272); – Gh., post. munt. 1652 (Sd VII 272); – Stan (AO VI 425); – ard. (Viciu 15); ca prenume: – Bran, munt, (BCI IX 9). 4. – Bălan (17 B II 228). 5. Cf. Beastea, V. (Sd X).