BASTÁRN, -Ă, bastarni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populațiii de origine germanică, stabilită la est de munții Carpați (sec. II Î.H.) și asimilată mai târziu de geto-daci. 2. Adj. Care aparținea bastarnilor (1), privitor ia bastarni. – Din lat. Bastarnae.

bastárn adj. m., s. m., pl. bastárni

bastárni s. m. pl.

BASTÁRNI s.m. pl.

Bastarni pl. popor puternic, originar din Germania, se așeză mai întâi pe malurile Nistrului și în munții Carpați (Alpii Bastarnici). Către finele sec. II d. Cr., Bastarnii, alungați de Goți, începură să infesteze Dacia.

BASTÁRNI ({i}) s. m. pl. Populație de origine germanică, stabilită la E de Munții Carpați (sec. 2 î. Hr.) și asimilată în parte de geto-daci.

BASTÁRNI s. m. pl. Aparținătorii unei populații antice sarmate care, situată la nord de Munții Carpați și în apropierea izvoarelor râului Vistula, a ocupat, între râurile Nistru și Nipru, teritoriul unde în prezent se află Podolia și Ucraina. (din lat. Basterna) [Dicționarul Academiei Regale Spaniole, 2003]