básm sn [At: URECHE, ap. GCR I, 360/₈ / V: -sn, -mu, (rar) bazm / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: vsl бacнъ] 1 Narațiune (populară) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizează forțele binelui și ale răului în lupta pentru și împotriva fericirii omului. 2 (Fam; îe) A se face de ~ A se face de râs. 3 (Fig) Minciună. 4 (Fig) Născocire.

BASM, basme, s. n. 1. Narațiune (populară) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizează forțele binelui și ale răului în lupta pentru și împotriva fericirii omului. ◊ Expr. (Fam.) A se face de basm = a se face de râs. 2. Născocire, minciună, scornitură. – Din sl. basnĭ.

BASM, basme, s. n. 1. Narațiune (populară) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizează forțele binelui și ale răului în lupta pentru și împotriva fericirii omului. ◊ Expr. (Fam.) A se face de basm= a se face de râs. 2. Născocire, minciună, scornitură. – Din sl. basnĩ.

BASM, basme, s. n. 1. Narațiune (de obicei creație populară) cu personaje și fapte fantastice și adesea cu participarea unor forțe supranaturale. Pe-atunci credeam aievea în basmul Cosînzenii. BENIUC, V. 23. Basmele cele blind șoptite de bătrînii mei dragi... se trezesc și tremură în ființa mea. SADOVEANU, N. F. 25. Ca-n basme masa mi s-ar pune Și s-ar deșterne tot ca-n basme. MACEDONSKl, O. I 66. Un basm cu pajuri și cu zmei începe-acum o fată, Tu taci ș-asculți povestea ei Și stai îngînduratî. COȘBUC, P. I 192. Visez la basmul vechi al zînei Dochii. EMINESCU, O. I 119. ◊ Expr. A se face de basm = a se face de rîs, de poveste. 2. Scornitură, născocire, minciună. V. istorie. Nu-mi spune basme, ci povestește-mi exact cele întîmplate. ▭ Ce ascultați basme, măi? DUMITRIU, B. F. 111. – Pl. și: (rar) basmuri (CAMILAR, N. I 316).

BASM, basme, s. n. 1. Narațiune (populară) cu elemente fantastice, supranaturale; poveste. ◊ Expr. (Fam.) A se face de basm = a se face de râs. 2. Născocire, minciună. – Slav (v. sl. basnĭ).

basm s. n., pl. básme

basm s. n., pl. básme

BASM s. (LIT.) poveste, povestire.

BASM s. v. invenție, minciună, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură.

basm (básme), s. n. – Poveste, fabulă, legendă; în particular, poveste cu zîne. – Var. (înv.) basn(ă), baznă. Sl. basnŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac, DAR). – Der. băsmui, vb. (a povesti); băsmuitor, s. m. (povestitor); băsni, vb. (înv., a povesti), din sl. basniti; băsnuitor, s. m. (înv., povestitor); băsnar, s. m. (înv., povestitor).

BASM ~e n. 1) Creație populară epică, în care se redau întâmplări fantastice cu personaje imaginare aflate în luptă cu forțe nefaste ale naturii sau ale societății; poveste. 2) fig. Vorbe plăsmuite special și puse în circulație cu rea-voință; născocire; scornire. /<sl. basni

basm (basn) n. 1. apolog, fabulă (vechiu-rom. basnele lui Esop); a se face de basn, a ajunge de batjocură: c’am băut tot ce avui și de basn mă făcui POP.; 2. în special, istorisirea unei întâmplări închipuite cu începutul stereotip: a fost odată... și al cării element principal e miraculosul (smei, balauri, zine, feți-frumoși): lume ce gândea ’n basme și vorbea ’n poezii EM. [Slav. BASNĬ, fabulă; sensul vorbei, lărgit în limba modernă, corespunde Mold. poveste].

basm V. basn.

BASM s. poveste, povestire. (~ cu Cocoșul Roșu.)

basm s. v. INVENȚIE. MINCIUNĂ. NĂSCOCEALĂ. NĂSCOCIRE. NĂSCOCITURĂ. NEADEVĂR. PALAVRĂ. PLĂSMUIRE. POVESTE. SCORNEALĂ. SCORNIRE. SCORNITURĂ.

basm-comedíe s. n. Comedie în formă de basm ◊ „«Dragonul», basm-comedie în trei acte de autorul sovietic E.S.” Cont. 19 V 67 p. 4 (din basm + comedie)

piésă-básm s. f. 1967 Basm transpus într-o piesă de teatru v. suspans (din piesă + basm)

a (se) face de baftă / de basm / (eufem.) de cacao / de căcat (vulg.) expr. a (se) compromite; a se face de râs.