basc definitie

42 definiții pentru basc

basc2, ~ă [At: V. ROM. octombrie 1934, p. 19 / Pl: ~sci, ~sce, ~uri, băști / E: fr basque] 1-2 smf, a (Persoană) care aparține unei populații din Pirineii occidentali, în Franța și în Spania. 3-4 a Care aparține (sau este caracteristic) bascilor (1).
báscă1 sf [At: DEX2 / V: basc sn / E: fr [beret] basque] Beretă cu marginile îndoite înăuntru.
báscă4 sf [At: H III, 119, 311 / Pl: ~sce, băști / E: nct] (Reg) 1 Poalele unei bluze sau jachete de damă. 2 Bluză cu bască4 (1). 3 Ilic de stambă nevătuit (socotit, în trecut, ca îmbrăcăminte de lux, de modă nouă).
BASC2, bascuri, s. n. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. [Var.: báscă (pl. băști) s. f.] – Din fr. [beret] basque.
BASC3 s. n. v. bască.
BASC1, bascuri, s. n. Parte a unei jachete (sau fuste) care, pornind din talie, acoperă șoldurile. – Din fr. basque.
BASC4, -Ă, basci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Țara Bascilor, regiune situată în Pirinei, în Franța și Spania. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic bascilor (1), privitor la basci. ♦ (Substantivat, f.) Limba izolată neindo-europeană, vorbită de basci. – Din fr. basque.
BÁSCĂ s. f. v. basc2.
BASC1 s. n. v. bască.
BASC2, -Ă, basci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară din Țara Bascilor, regiune așezată în Pirinei, în Franța și Spania. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic bascilor2 (1), privitor la basci2. – Din fr. basque.
BÁSCĂ, băști, s. f. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. [Var.: basc s. n.] – Din fr. [beret] basque.
BASC1 s. n. v. bască.
BASC3, -Ă, basci, -e, s. m. și f. Persoană aparținînd unei populații care locuiește în Pirineii occidentali (în Franța și în Spania) și de-a lungul țărmului învecinat al oceanului.
BASC2, -Ă, basci, -e, adj. Care aparține sau este caracteristic bascilor3. Limba bască.
BÁSCĂ, băști, s. f. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. O dată cu zorii, pe șesul întins, O tînără fată s-arată, Cosițele negre cu grijă le-a prins Sub bască, ștrengara de fată. FRUNZĂ, S. 18. Își potrivi pe cap basca de vînător. CAMILAR, N. II 143. – Variantă: basc, bascuri (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, n-. 108, 3/3), s. n.
BASC1 s. n. v. bască.
BASC2, -Ă, basci, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații care locuiește în Pirineii occidentali. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic bascilor (1). – Fr. basque.
BÁSCĂ, băști, s. f. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. [Var.: basc s. n.] – Fr. [beret] basque.
basc2 / báscă1 (beretă) s. n. / s. f., pl. báscuri / băști
basc3 (adaos la îmbrăcăminte) s. n., pl. báscuri
basc1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. basci; adj. f., s. f. báscă, pl. básce
báscă1 (beretă) v. básc2
báscă3 (limbă) s. f., g.-d. art. báscei
basc (parte a unei jachete) s. n., pl. báscuri
basc (persoană) s. m., adj. m., pl. basci; f. sg. báscă, g.-d. art. báscei, pl. básce
báscă (beretă) s. f., g.-d. art. băștii; pl. băști
báscă (limba) s. f., g.-d. art. báscei
BÁSCĂ s. beretă. (Poartă ~ pe-o ureche.)
BASC s.n. 1. V. bască. 2. Parte a unei rochii, care, pornind din talie, acoperă șoldurile. [< fr. basque < it. basca]
BÁSCĂ s.f. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. [Pl. băști, var. basc s.n. / < fr. (beret) basque].
BASC1 s. n. parte a unei jachete (fuste) care acoperă șoldurile. (< fr. basque)
BASC2, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Pirinei. ◊ (s. f.) limbă aglutinantă vorbită de basci. (< fr. basque)
BÁSCĂ s. f. beretă cu marginile îndoite înăuntru. (< fr. /beret/ basque)
basc (-că), adj. – Din Țara Bascilor. Fr. basque. – Der. bască, s. f. (beretă). S-a spus înainte și bască (< fr. basque) pentru „fustă lungă”; cuvîntul a ieșit din uz o dată cu moda. Același lucru se poate spune despre baschină, din fr. basquine.
BÁSCĂ băști f. Acoperământ pentru cap, confecționat dintr-un material moale, de obicei din lână, având formă rotundă și plată, cu marginile îndoite înăuntru; beretă. [G.-D. băștii] /<fr. basque
Basci pl. popor de rasa Iberilor în număr de o jum. mil., pe cele două cline ale Pirineilor, grăind o limbă cu totul particulară.
*2) báscă f., pl. baște și băștĭ (fr. bérret basque, beretă bască, cum poartă Bașciĭ, un popor din Pirineĭ). Nou nume al bereteĭ după războĭu mondial.
BASCĂ s. beretă. (Poartă ~ pe-o ureche.)
BASC, -Ă adj. (cf. fr. basque): în sintagma limbă bască (v.).
BÁSCĂ s. f. (cf. fr. basque): limbă preistorică a vechilor iberi vorbită de basci în Țara Bascilor (la granița dintre Franța și Spania, în ambele părți ale Pirineilor) – aproape de un milion de oameni (dintre aceștia, peste 900 de mii sunt în Spania, iar restul în Franța), la care se adaugă câteva mii în SUA. Cele mai vechi atestări de limbă b. sunt unele toponimice din secolul al VIII-lea. Texte literare au apărut abia în secolul al XVI-lea. Lucrările de literatură din secolul al XIX-lea dovedesc marea bogăție a folclorului basc. Structura limbii b. este deosebită de aceea a limbilor indo-europene: este o limbă aglutinantă, cu unele elemente flexionare și polisintetice. Vocabularul limbii b. a suferit puternica influență romanică, germanică și arabă, iar structura ei gramaticală este complicată (motiv pentru care se învață foarte greu și pentru care bascii sunt mândri).
bască, s. f. sg. arest; pușcărie; închisoare.
să-ți bați copiii / copiii cu basca / copiii cu ziarul ud / copiii și nevasta expr. folosită ca hiperbolă într-o descriere

basc dex

Intrare: basc(ă) (beretă)
basc 1 s.n. substantiv neutru
bască substantiv feminin
Intrare: basc (jachetă)
basc 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: basc (adj.) (s.m.)
basc 2 adj. substantiv masculin admite vocativul
Intrare: basc (adj.)
basc 2 adj. adjectiv admite vocativul