BARÓS, baroase,
s. n. Ciocan mare și greu, întrebuințat la forjarea metalelor sau la sfărîmatul pietrelor și care se mînuiește cu ambele mîini. Mai încoa, mai spre jumătatea orașului, nu i s-ar fi îngăduit să-și facă meseria care supără urechile, din pricină că ea se îndeplinea cu baroase și nicovale. PAS, L. I 71. Atîta încredere am avut in cumințenia și cinstea lui, că acum parcă mi-a dat cu barosul în frunte. REBREANU, P. S. 171. ◊
Expr. (A fi) între baros și nicovală = (a fi) între ciocan și nicovală,
v. cioca n. barós (baroáse), s. n. – Ciocan mare al fierarilor.
Țig. baro „mare, important”, bares „foarte, extrem de” (Miklosich, Zig., 177; Hasdeu 2536; Graur, 124-6; Gáldi, Dict., 226), de unde provine și
sp. bari „excelent” (
cf. Corominas, I, 408).
Der. baroi,
s. m. (persoană importantă, zeflemea adresată țiganilor); baraon,
s. m. (zeflemea adresată țiganilor), hapax al lui Ispirescu, ce pare a proveni din contaminarea cu faraon; barosan,
adj. (important, imponent, care se bucură de considerație), pe care Gaur îl explică prin
țig. baro san „ești mare”, și Iordan, BF, 274, prin baros -an,
cf. Graur, BL, IV, 196; barosan,
s. m. (persoană importantă;
Arg., agent de poliție); barosănie,
s. f. (grandoare); barosănește,
adv. (minunat, magnific); barosăni,
vb. (a se îmbogăți); boroi,
s. m. (țigan); baragladină,
s. f. (țigan, zeflemea sau formulă de adresare depreciativă),
comp. din baro și
bg. gladen „flămînd” (DAR) sau gadină „vietate, animal” (după ipoteza foarte riscantă a lui Philippide, Viața
rom., I, 1916, p. 216,
der. de la barangă); baron,
s. n. (membru viril),
cf. Juilland 157.
barós n., pl. oase (turc. variós,, ciocan de sfărămat peatră, d. ngr. variá, dial. și varéus, cĭocan mare, ghioagă; vgr. „greutate”, Țig. barós, id.?). Iron. Ciocan mare țigănesc.