barós sn [At: MARIAN, ap. GCR. II, 335 / V: (rar) -rău / Pl: ~oase, (rar) ~uri / E: rrm baros] 1 Ciocan foarte mare și foarte greu, folosit în fierărie. 2-3 (Îe) (A fî) între ~ și nicovală (A fi) în mare strâmtoare.

BARÓS, baroase, s. n. Ciocan foarte mare și foarte greu utilizat la lucrările de fierărie, în minerit etc. [Pl. și: barosuri] – Din țig. baros.

BARÓS, baroase, s. n. Ciocan foarte mare și foarte greu. [Pl. și: barosuri] – Din țig. baros.

BARÓS, baroase, s. n. Ciocan mare și greu, întrebuințat la forjarea metalelor sau la sfărîmatul pietrelor și care se mînuiește cu ambele mîini. Mai încoa, mai spre jumătatea orașului, nu i s-ar fi îngăduit să-și facă meseria care supără urechile, din pricină că ea se îndeplinea cu baroase și nicovale. PAS, L. I 71. Atîta încredere am avut in cumințenia și cinstea lui, că acum parcă mi-a dat cu barosul în frunte. REBREANU, P. S. 171. ◊ Expr. (A fi) între baros și nicovală = (a fi) între ciocan și nicovală, v. cioca n.

BARÓS, baroase, s. n. Ciocan mare și greu, întrebuințat la forjarea metalelor sau la sfărâmatul pietrelor. [Pl. și: barosuri] – Țig. baros.

barós s. n., pl. baroáse

barós s. n., pl. baroáse

BARÓS s. (Bucov. și prin Transilv.) puțcă. (~ul fierarului.)

barós (baroáse), s. n. – Ciocan mare al fierarilor. Țig. baro „mare, important”, bares „foarte, extrem de” (Miklosich, Zig., 177; Hasdeu 2536; Graur, 124-6; Gáldi, Dict., 226), de unde provine și sp. bari „excelent” (cf. Corominas, I, 408). Der. baroi, s. m. (persoană importantă, zeflemea adresată țiganilor); baraon, s. m. (zeflemea adresată țiganilor), hapax al lui Ispirescu, ce pare a proveni din contaminarea cu faraon; barosan, adj. (important, imponent, care se bucură de considerație), pe care Gaur îl explică prin țig. baro san „ești mare”, și Iordan, BF, 274, prin baros -an, cf. Graur, BL, IV, 196; barosan, s. m. (persoană importantă; Arg., agent de poliție); barosănie, s. f. (grandoare); barosănește, adv. (minunat, magnific); barosăni, vb. (a se îmbogăți); boroi, s. m. (țigan); baragladină, s. f. (țigan, zeflemea sau formulă de adresare depreciativă), comp. din baro și bg. gladen „flămînd” (DAR) sau gadină „vietate, animal” (după ipoteza foarte riscantă a lui Philippide, Viața rom., I, 1916, p. 216, der. de la barangă); baron, s. n. (membru viril), cf. Juilland 157.

BARÓS ~oáse n. Ciocan mare și greu, folosit, mai ales, în lucrările de fierărie. /<țig. baros

baròs n. ciocan greu de fierar: barosul cel mare... el se juca cu dânsul ISP. [Tig. BARÒ, mare].

barós n., pl. oase (turc. variós,, ciocan de sfărămat peatră, d. ngr. variá, dial. și varéus, cĭocan mare, ghioagă; vgr. „greutate”, Țig. barós, id.?). Iron. Ciocan mare țigănesc.

BAROS s. (Bucov. și prin Transilv.) puțcă. (~ fierarului.)