baron definitie

2 intrări

17 definiții pentru baron

barón1 sm [At: ȘINCAI, HR. II, 52/11 / Pl: ~i / E: fr baron] 1 Mare senior (care avea pe pământurile sale plenitudinea drepturilor feudale). 2 Titlu de noblețe (ereditar sau conferit de monarh) ocupând, în ierarhia nobiliară, locul între cavaler și viconte. 3 (Im) Boier.
barón2 vz baroi
BARÓN, baroni, s. m. (În Apusul și Centrul Europei) Titlu nobiliar în ierarhia feudală, superior cavalerului și inferior vicontelui; persoană care are acest titlu. – Din fr. baron.
BARÓN, baroni, s. m. (În prima fază a orânduirii feudale din apusul și centrul Europei) Mare senior; (mai târziu) titlu de noblețe intermediar între titlul de cavaler și acela de viconte; persoană care are acest titlu. – Din fr. baron.
BARÓN, baroni, s. m. (În orînduirea feudală, în țările din apusul Europei) Mare senior care, în ținuturile stîpî- nite de el, avea drepturi absolute; (mai tîrziu) titlu de noblețe ocupînd în ierarhia nobiliară locul de mijloc între titlul de cavaler și acela de viconte. În nord-vestul Ardealului -a izbucnit o răscoală, în 1697, împotriva funcționarilor imperiali și baronilor unguri. IST. R.P.R. 229. Feudalii, prefăcuți în baroni, purtau război veșnic între dînșii. GHEREA, ST. CR. II 111.
BARÓN, baroni, s. m. (În orânduirea feudală din apusul și centrul Europei) Mare senior care avea drepturi absolute pe pământurile sale; (mai târziu) titlu de noblețe intermediar între titlul de cavaler și acela de viconte; persoană care are acest titlu. – Fr. baron.
barón s. m., pl. baróni
barón s. m., pl. baróni
BARÓN s.m. Senior feudal care avea pe pământurile sale drepturi absolute; titlu de noblețe între cavaler și viconte; persoană având acest titlu. [< fr. baron, cf. it. barone, germ. Baron].
BARÓN s. m. senior feudal care avea pe pământurile sale drepturi absolute. ◊ titlu de noblețe între cavaler și viconte. (< fr. baron, germ. Baron)
barón (baróni), s. m. – Titlu de noblețe între cel de cavaler și cel de viconte. Fr. baron sau germ. Baron, ultimul în Trans. – Der. baroneasă, s. f. (soție sau fiică de baron, baroană); baronesc, adj. (de baron); baronie, s. f. (titlu de baron).
BARÓN ~i m. 1) Mare senior feudal, posesor al unui domeniu. 2) Titlu de noblețe în ierarhia feudală, superior cavalerului și inferior vicontelui. 3) Persoană care deținea acest titlu. /<fr. baron
baron m. 1. odinioară, în Franța, titlul marilor seniori: regele și baronii săi; 2. azi, titlu de nobleță între conte și cavaler; 3. fig. om ce face pe marele: trăiește ca un baron.
*barón m. (fr. baron, d. germ. de sus barr, om liber). În apusu Europeĭ, nobil între conte și cavaler de odinioară; în Francia, titlu marilor seniori: regele și baroniĭ săĭ. Fig. Om care face pe boĭeru: a trăi ca un baron (ca un domn). V. bimbașa.
BARÓN s.m. Piesă din carne de batal sau miel constând din cele două pulpe legate prin porțiunea de spinare corespunzătoare, pregătită la cuptor sau la frigare, servită cu legume. – Fr. baron; germ. Baronstück.
BARON titlu feudal apusean (la origine: bărbat, om liber, ariman la Longobarzi), transmis de apuseni armenilor din regatul Armeniei Mici, în epoca Cruciatelor și adus de aceștia la noi; explicat de H. Siruni < lat. patronus, (com. orală). 1. Baron9 răzeș (16 A III 29); – pren. în satul Obidiți (R-Sărat); -escu, -ea olt. (AO XXI 76). 2. Baroncea S. (Băl V) și t. < arm. baronča „domnișor” (explic. H, Siruni). 3. Bărun, Tudor de Drajnă (Draj). 4. Băronii s. (Cat; Fior 233; 13-15 B 165).
baron, baroni s. m. (peior.) membru marcant al unui partid politic din România, care domină autoritar viața economică și politică a unui județ sau a unui oraș

baron dex

Intrare: baron
baron substantiv masculin
Intrare: Baron
Baron