bariu definitie

16 definiții pentru bariu

báriu sn [At: DA / E: fr baryum] (Chm) Metal alcalino-pământos, de culoare albă-argintie (și moale ca plumbul) care se găsește în cantități mici în natură, sub formă de sulfat (baritină) și de carbonat (witherit) și ai cărui compuși au diferite întrebuințări în pirotehnie, ceramică, vopsitorie, medicină etc.
BÁRIU s. n. Element chimic din grupa metalelor alcalino-pământoase, de culoare albă-argintie, ai cărui compuși se folosesc la fabricarea vopselelor, a sticlei și în pirotehnie. – Din fr. baryum.
BÁRIU s. n. Element chimic, metal moale, alcalino-pământos, de culoare albă-argintie, ai cărui compuși se întrebuințează la fabricarea vopselelor, a sticlei și în pirotehnie. – Din fr. baryum.
BÁRIU s. n. Metal moale, alcalino-pămîntos, de culoare albă-argintie, aflat în natură sub formă de sulfat și carbonat; compușii lui se întrebuințează la fabricarea vopselelor, a sticlei și în pirotehnie.
BÁRIU s. n. Metal moale, alcalino-pământos, de culoare albă-argintie, ai cărui compuși se întrebuințează la fabricarea vopselelor, a sticlei și în pirotehnie. – Fr. baryum (< gr.).
báriu [riu pron. rĭu] s. n., art. báriul; simb. Ba
báriu s. n. [-riu pron. -riu], art. báriul; simb. Ba
BÁRIU s.n. Metal moale, alcalino-pământos, de culoare albă-argintie, ai cărui compuși se întrebuințează la fabricarea vopselelor, a sticlei etc. [Pron. -riu, var. barium. / < fr. baryum].
BÁRIUM s.n. v. bariu.
BÁRIU s. n. metal moale, alcalino-pământos, de culoare albă-argintie, la fabricarea vopselelor, a sticlei etc. (< fr. baryum)
BÁRIU n. Metal moale, alb-argintiu, folosit sub formă de compuși în industria vopselelor, a sticlei, în medicină etc. [Sil. ba-riu] /<fr. baryum
bariu n. metal alb ca argintul, așa de moale în cât se poate tăia cu cuțitul (descoperit de Davy).
*báriŭ n. (lat. științific báryum, d. vgr. barýs, greŭ). Chim. Un metal bivalent galben argintiŭ cu greutatea atomică 137, cu densitatea de 4,97 și fuzibil supt temperatura roșie. A fost descoperit de Suedezu Scheele la 1774.
Ba, simbol chimic pentru Bariu.
BÁRIU (< fr. {i}; gr. barys „greu”) s. n. Element chimic (Ba,. nr. at. 56, m. at. 137,34, p. t. 727°C, p. f. 1696°C) din grupa metalelor alcalino-pămîntoase, moale, alb-argintiu. Se găsește în natură numai sub formă de combinații. Funcționează în starea de valență doi. Compușii săi se folosesc la fabricarea unor pigmenți minerali, a sticlelor optice etc. A fost descoperit de H. Davy, în 1808.
bariu, -e, barii, adj. mare; imens, uriaș.

bariu dex

Intrare: bariu
bariu substantiv neutru (numai) singular
  • pronunție: -rĭu
Ba simbol
barium substantiv neutru (numai) singular