baretă definitie

22 definiții pentru baretă

barétă2 sf [At: LTR / Pl: ~te / E: fr barrette] 1 Fâșie îngustă de stofa, piele, metal etc. cu care se încheie încălțămintea. 2 Inel plat de metal așezat transversal pe panglica unei decorații sau a unei medalii și purtând o mențiune onorifică. 3 (Îs) ~ de acumulator electric Piesă conducătoare de electricitate, de care se sudează racordurile plăcilor de aceeași polaritate, ca și piesa polară a acumulatorului.
barétă1 sf [At: BĂLCESCU, M. V. 596 / V: (înv) bărată, (pl -răți) / Pl: ~te / E: fr barrette cf it baretta] 1 Căciuliță de postav sau catifea. 2 Bonetă pătrată.
BARÉTĂ2, barete, s. f. (Rar) Bonetă de postav sau de catifea, în trei sau patru colțuri, purtată de preoții catolici și, în trecut, de unii soldați din Occident. – Din fr. barrette.
BARÉTĂ1, barete, s. f. 1. Bentiță îngustă de piele cu care se încheie un pantof. 2. Bucată îngustă de metal fixată transversal pe un obiect tot de metal (tabacheră, decorație etc.). 3. Panglică de decorație; semn distinctiv al unei decorații care reproduce desenul panglicii și se poartă în locul decorației. – Din fr. barrette.
BARÉTĂ1, barete, s. f. 1. Bentiță îngustă de piele cu care se încheie un pantof. 2. Bucată îngustă de metal fixată transversal pe un obiect tot de metal (tabacheră, decorație etc.). 3. Panglică de decorație; semn distinctiv al unei decorații care reproduce desenul panglicii și se poartă în locul decorației. – Din fr. barrette.
BARÉTĂ2, barete, s. f. (Rar) Bonetă de postav sau de catifea, în trei sau patru colțuri, purtată de preoții catolici și, în trecut, de unii soldați din Occident. – Din fr. barrette.
BARÉTĂ1, barete, s. f. 1. Bentiță îngustă de piele cu care se încheie un pantof. 2. Bucată îngustă de metal fixată (de obicei) transversal pe un obiect tot de metal (pe o tabacheră, o decorație etc.).
BARÉTĂ2, barete, s. f. (Rar) Căci uliță de postav sau de catifea, cu trei sau patru colțuri (purtată de unii preoți și, în trecut, de soldați); bonetă, tichie. La pașii dăruia domnul fiecărui ostaș o ckiveră sau o baretă și o bucată de postav pentru uniformă. BĂLCESCU, O. I 16.
BARÉTĂ1, barete s. f. 1. Bentiță îngustă de piele cu care se încheie un pantof. 2. Bucată îngustă de metal fixată transversal pe un obiect tot de metal (tabacheră, decorație etc.). – Fr. barrette.
BARÉTĂ2, barete, s. f. (Rar) Căciuliță de postav sau de catifea, cu trei sau patru colțuri, purtată de unii preoți și, în trecut, de unii soldați. – Fr. barrette.
barétă (bentiță, bonetă) s. f., g.-d. art. barétei; pl. baréte
barétă (bentiță, bonetă) s. f., pl. baréte
BARÉTĂ1 s.f. 1. Bentiță (de piele, de pânză etc.) care încheie un pantof. 2. Lamelă de metal care se fixează transversal pe un obiect (medalie, tabacheră etc.). [< fr. barrette, it. baretta].
BARÉTĂ2 s.f. (Rar) Pălăria roșie a cardinalilor; tichie. [< it. baretta].
BARÉTĂ2 s. f. pălărie roșie purtată de cardinali. (< it. baretta)
BARÉTĂ1 s. f. 1. bentiță (de piele, de pânză) care încheie un pantof. 2. lamelă de metal care se fixează transversal pe o medalie, tabacheră etc. 3. perete de beton (armat) turnat în teren pentru lucrări de fundații. 4. pânză cauciucată pe care se implantează ace pentru pieptănatul fibrelor textile. (< fr. barrette)
BARÉTĂ1 ~e f. 1) Curelușă îngustă (de piele, de pânză etc.) cu care se încheie un pantof. 2) Ornament de metal, în formă de lamelă îngustă, fixată transversal pe un obiect (medalie, tabacheră etc.). 3) Semn distinctiv al unei decorații, care se poartă în locul acesteia. /<fr. barette, it. baretta
BARÉTĂ2 ~e f. Pălărie purtată de cardinali. /<fr. barette
baretă f. căciulă roșie de lână sau de pâslă (mai ales la cardinali).
*1) barétă f., pl. e (fr. barrette, d. it. barretta. V. bărată și beretă). Bereta (tichia) roșie a cardinalilor.
*2) barétă f., pl. e (fr. barrette, dim. d. barre, bară). Fășie de piele cu care se încheĭe o gheată orĭ de metal așezată transversal pe panglica uneĭ medaliĭ.
ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.

baretă dex

Intrare: baretă
baretă substantiv feminin