barbarism definitie

17 definiții pentru barbarism

barbarísm sn [At: CANTEMIR, IST. 119/ V: (înv) varvarismos / Pl: ~e / E: lat barbarismus] 1 (Înv) Barbarie (1). 2 Cuvânt neasimilat, împrumutat dintr-o limbă străină. 3 Cuvânt de jargon.
BARBARÍSM, barbarisme, s. n. Cuvânt împrumutat dintr-o limbă străină fără a fi necesar (și neasimilat); cuvânt de jargon. – Din fr. barbarisme, lat. barbarismus.
BARBARÍSM, barbarisme, s. n. Cuvânt împrumutat dintr-o limbă străină fără a fi necesar (și fără a se asimila în aceasta); cuvânt de jargon. – Din fr. barbarisme, lat. barbarismus.
BARBARÍSM, barbarisme, s. n. (Ieșit din uz) Cuvînt de jargon recent introdus într-o limbă fără a fi nevoie de el. Advocatul ce l-ați avut era un ignorant... Sînt sigur că petiția ce v-a făcut era plină de barbarisme. NEGRUZZI, S. I 281.
BARBARÍSM, barbarisme, s. n. (Ieșit din uz) Cuvânt de jargon introdus într-o limbă fără a fi necesar. – Fr. barbarisme (lat. lit. barbarismus).
barbarísm s. n., pl. barbarísme
barbarísm s. n., pl. barbarísme
BARBARÍSM s. (LINGV.) (rar) străinism. (Multe ~ sunt eliminate din vocabularul limbii.)
BARBARÍSM s. v. barbarie, primitivism, primitivitate, sălbăticie.
BARBARÍSM s.n. Cuvânt introdus dintr-o limbă străină fără a fi necesar. ♦ Cuvânt rezultat din stâlcirea altui cuvânt din aceeași limbă. [< fr. barbarisme, cf. lat. barbarismus, gr. barbarismos – expresie greșită].
BARBARÍSM s. n. cuvânt, construcție introduse într-o limbă străină fără a fi necesare și neintegrate în limba care le-a împrumutat. (< fr. barbarisme, lat. barbarismus)
BARBARÍSM ~e n. Element de limbă împrumutat fără necesitate (și neasimilat de limba care l-a împrumutat). /<fr. barbarisme, lat. barbarismus
barbarism n. cuvânt străin și contrar geniului limbei naționale, ex. travaliu, sinceraminte. Barbarismele române se deosibesc după origina lor în: grecisme (pliroforisi, simandicos), latinisme (audace, placid), slavisme (dele, otnoșenie); galicisme (orgoliu, ravaj), germanisme (consciu, conturb).
*barbarízm n., pl. e (vgr. barbarismós). Cuvînt străin de prisos orĭ contrar geniuluĭ limbiĭ naționale. Barbarizmele, după originea lor, se împart în: grecizme (pliroforisesc, anafora, caterisesc), latinizme (audace, fontană, rezbel), slavizme (poslușnic, nacealnic, complect = complet), francezizme (avansez, voĭaj), germanizme (a se provoca la = a se referi la, a întreba că oare = a întreba dacă. Trans. Buc.), turcizme (meraz, mezil), ungurizme (birăŭ, clop). V. solecizm.
BARBARISM s. (LINGV.) (rar) străinism. (Multe ~ sînt eliminate din vocabularul limbii.)
barbarism s. v. BARBARIE. PRIMITIVISM. PRIMITIVITATE. SĂLBĂTICIE.
BARBARÍSM s. n. (< fr. barbarisme, cf. lat. barbarismus, gr. barbarismos „expresie greșită”): 1. cuvânt introdus dintr-o limbă străină fără a fi nevoie de el (de obicei, cuvânt de jargon), ca demoazelă („domnișoară”), ánimă („suflet”) etc. 2. cuvânt rezultat din stâlcirea altui cuvânt din aceeași limbă.

barbarism dex

Intrare: barbarism
barbarism substantiv neutru