baragládină sf [At: I. NEGRUZZI, S. I, 320 / Pl: ~ne / E: pbl baraon + bg глaдeн „flămând”] (Prt) Rrom.

BARAGLÁDINĂ, bargladine, s. f. (Depr.) Țigan. – Et. nec.

BARAGLÁDINĂ, baragladine, s. f. (Depr.) Țigan. – Et. nec.

BARAGLÁDINĂ, baragladine, s. f. (Depr.) Țigan. – Et. nec.

baragládină (pop.) (-ra-gla-) s. f., g.-d. art. baragládinei; pl. baragládine

baragládină s. f. (sil. -gla-), g.-d. art. baragládinei; pl. baragládine

baraglàdină m. porecla țiganului sau a țigăncei: am închis baragladina AL. [Compus dintr’un primitiv bară, țigan (cf. baraon) și din finalul sinonimului ciorânglav].

baragládină f., pl. e (cp. cu Baroĭ, Țigan, și vsl. gladenŭ, flămînd). Epitet ironic unui Țigan orĭ uneĭ Țigance.

baragladină, baragladine s. f. țigancă