baraboi definitie

19 definiții pentru baraboi

barabói 2 sn vz barabulă
barabói1 sm [At: PANȚU, PL. / V: (reg) -rla-, bârla-, bărboi / E: bg бapaбoй, mg barabolya] (Pop) 1 Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina înaltă, cu flori albe, cu rădăcina în formă de bulb, comestibilă și cu gust aromatic (Chaerophyllum bulbosum) Si: (reg) alunele, gușniță. 2 Dans țărănesc asemănător cu hora. 3 Melodia după care se execută acest dans. 4 (Îe) A nu plăti un ~ A nu valora nimic.
BARABÓI, baraboi, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori albe, cu rădăcină comestibilă în formă de bulb; alunele. (Chaerophyllum bulbosum). 2. Dans popular românesc asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. – Din bg. baraboj, magh. barabolya.
BARABÓI, baraboi, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori albe, cu rădăcină comestibilă în formă de bulb; alunele. (Chaerophyllum bulbosum). 2. Dans țărănesc asemănător cu hora; melodia după care se execută acest dans. – Din bg. baraboj, magh. barabolya.
BARABÓI, baraboi, s. m. 1. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, a cărei rădăcină, în formă de bulb, este comestibilă; crește pe cîmp, dar se cultivă și în grădini (Cherophyllum bulbosum). Fata din casă... într-o zi mîncă cucută în loc de baraboi. HOGAȘ, DR. II 148. Frunză verde baraboi, Mă-ntîlnii cu un ciocoi. ALECSANDRI, P. P. 250. ◊ Expr. A au plăti un baraboi = a nu valora nimic. Cîte fete-n sat la noi, Nu plătesc un baraboi. ȘEZ. I 105. 2. (Transilv., Mold., Bucov.) Cartof.
BARABÓI, baraboi, s. m. 1. Plantă erbacee a cărei rădăcină, în formă de bulb, este comestibilă. (Chaerophyllum bulbosum). 2. (Reg.) Cartof. – Bg. baraboj.
barabói (plantă) s. m., pl. barabói, art. barabóii
barabói s. m., pl. barabói, art. barabóii
BARABÓI s. (BOT.; Chaerophyllum bulbosum) (reg.) alunele (pl.), gușnică, (prin Transilv.) maranioi.
BARABÓI s. v. cartof, cărbune, clopoței.
barabói (-i), s. m.1. Plantă, alunele (Chaerophyllum bulbosum). – 2. Cartof. – Var. barabulă, s. f. (cartof). Mag. baraboly „plantă, alunele” (Cihac, II, 479; DAR), cf. și bg. baraboj „cartof”, rut. barabolja, „cartof”. Pare a fi avut loc o contaminare cu numele Brandenburg, regiune de unde se importau cartofi în cantități mari (Philippide, Principii, 109; Borcea 177; Tiktin; Berneker 81; DAR), sau mai curînd cu germ. Grundbirne (› rut. bandurka „cartof”), în bandraburcă sau brandaburcă, s. f. „cartof”. Cf. și ceh. brambor, rut. mandiburka „cartof”.
BARABÓI ~ m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu rădăcina comestibilă în formă de bulb. [Art. baraboiul; Sil. -ra-boi] /<bulg. baraboj
baraboiu (barlaboiu) m. 1. plantă alimentară ale cării tubercule, cam de mărimea și de forma morcovilor, sunt cărnoase și au gust aromatic (Choerophyllum bulbosum); 2. un fel de horă țărănească (în Muntenia): frunzuliță barlaboiu și la dreapta câte doi! [Ung. BARABOLY].
barabóĭ și barlabóĭ m. (bg. baraboĭ, ung. barabolν, rut. barabólĭa, toate de la numele provinciiĭ germane Brandenburg. V. bandraburcă). Est. O plantă umbeliferă (uneorĭ cultivată) cu rădăcinĭ cărnoase și marĭ ca morcovii, puțin zaharoase și de un gust plăcut aromatic (chaerophyllum bulbosum. V. alunică). Munt. (la munte) Cartof. S.n., pl. oaĭe. O horă.
BARABOI s. (BOT.; Chaerophyllum bulbosum) (reg.) alunele (pl.), gușnică, (prin Transilv.) maranioi.
baraboi s. v. CARTOF. CĂRBUNE. CLOPOȚEI.
bar(l)aboiul v. mânioasa.
barabói, baraboi, s.m. – (reg.; bot.) Cartof (Solanum tuberosum); picioică, corompei, cloșcă (ALRRM, 1971: 440). – Din magh. baraboly „plantă”, ucr. barabolja „cartof”, bg. baraboj „cartof”, toate de la numele provinciei germane Brandenburg, regiune de unde se importau cartofi în cantități mari (Scriban, DER, DEX).
barabói, s.m. – (bot.) Cartof (Solanum tuberosum); picioică, corompei, cloșcă (ALR 1971: 440). – Din bg. baraboj „cartof” (Cihac; DA); Cf. ucr. barabolya (DER).

baraboi dex

Intrare: baraboi
baraboi substantiv masculin