baptisteriu definitie

13 definiții pentru baptisteriu

baptistériu sn [At: ȘINCAI, HR. III, 116/19 / Pl: ~ii / E: lat baptisterium] 1 Vas în care se botează copiii în cultul catolic Si: cristelniță. 2 Mic edificiu construit lângă o biserică de rit catolic, pentru oficierea botezului. 3-4 (Capelă sau) spațiu în interiorul unei biserici catolice în care se află baptisteriul (1).
BAPTISTÉRIU, baptisterii, s. n. Capelă pe lângă o biserică catolică pentru oficierea botezurilor; bazin folosit la botezul prin scufundare. – Din lat. baptisterium.
BAPTISTÉRIU, baptisterii, s. n. Mic edificiu construit lăngă o biserică catolică pentru oficierea botezurilor. ♦ Spațiu, capelă în interiorul unei biserici catolice, destinate oficierii botezului. – Din lat. baptisterium.
baptistériu [riu pron. rĭu] s. n., art. baptistériul; pl. baptistérii, art. baptistériile (-ri-i-)
baptistériu s. n. [-riu pron. -riu], art. baptistériul; pl. baptistérii, art. baptistériile (sil. -ri-i-)
BAPTISTÉRIU s. v. cristelniță.
BAPTISTÉRIU s.n. 1. Bazin de înot în termele antice. 2 Capelă sau biserică în care se fac botezuri; bazin folosit la botezul prin scufundare. [Pron. -riu. / < lat. baptisterium, cf. fr. baptistère, it. battistero].
BAPTISTÉRIU s. n. 1. bazin de înot în termele antice. 2. capelă pentru botez în bisericile catolice; bazin la botezul prin scufundare. (< lat. baptisterium, fr. baptistère)
BAPTISTÉRIU ~i n. Capelă anexă a unei catedrale catolice, unde se fac botezurile. [Sil. -te-riu] /<lat. baptisterium
baptister n. edificiu unde se făcea botezul: maiestosul baptister al catedralei.
*baptistériŭ n. (vgr. baptistérion). La catolicĭ, mic edificiŭ lîngă biserică în care se botează. La ortodocșĭ, cristelniță.
baptisteriu s. v. CRISTELNIȚĂ.
baptistériu, baptisterii s. n. (Mai ales în Bis. romano-catolică) Vas în care se botează copiii la biserică; cristelniță, colimvitră; p. ext. capela în care se află cristelnița, alcătuind adesea o clădire mică alipită de biserică. – Din lat. baptisterium.

baptisteriu dex

Intrare: baptisteriu
baptisteriu substantiv neutru
  • pronunție: -riu pr. -rĭu