banjo definitie

11 definiții pentru banjo

banjó sn [At: CERNE, D. M. / Pl: ~uri / E: fr banjo] Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu gâtul lung, cutia de rezonată ca o tamburină (partea superioară dintr-o piele întinsă) și având între 5 și 9 corzi de metal.
BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu cinci până la nouă coarde și cu cutia de rezonanță rotundă, acoperită cu o membrană. – Din fr. banjo.
BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu cinci până la nouă coarde și cu partea superioară a cutiei de rezonanță formată dintr-o piele întinsă. – Din fr. banjo.
BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical cu corpul rotund, ca o tobă, făcut din piele și pe care sînt întinse coardele care se ciupesc.
BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical cu coarde, cu corpul rotund, ca o tobă, făcut din piele. – Fr. banjo.
banjó s. n., art. banjóul; pl. banjóuri
banjó s. n., art. banjóul; pl. banjóuri
BANJÓ s.n. Instrument muzical cu coarde (asemănător chitarei), cu cutia de rezonanță rotundă, făcută din piele, și cu un gât foarte lung. [Pl. -ouri. / < fr. banjo < cuv. american].
BANJÓ s. n. instrument muzical cu coarde ciupite, cu cutie de rezonanță din piele, asemănătoare unei mici tobe, și cu un gât foarte lung, utilizat în jaz. (< amer., fr. banjo)
BANJÓ ~uri n. Instrument muzical, originar din nordul Africii, având cutia de rezonanță din piele, un gât lung și 5-9 coarde care emit sunete prin ciupire. [Art. banjoul] /<fr. banjo
banjo, instrument al negrilor americani, adus de ei din Africa unde se numește bania. B. este un fel de chitară* cu gât lung și cu suprafața de rezonanță formată dintr-o membrană circulară de piele. Are 5-9 corzi. Notele se scriu cu o octavă* mai sus decât înălțimea reală. A fost folosit și în jazz*.

banjo dex

Intrare: banjo
banjo substantiv neutru