Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

9 defini╚Ťii pentru bandurar

bandurár sm [At: SADOVEANU, O. I, 177 / Pl: ~i / E: bandură2 + -ar] (Rar) Bandurist.
BANDUR├üR, bandurari, s. m. (Rar) Bandurist. ÔÇô Bandur─â2 + suf. -ar.
BANDUR├üR, bandurari, s. m. (Rar) Bandurist. ÔÇô Bandur─â2 + suf. -ar.
BANDURÁR, bandurari, s. m. Cel care cîntă din bandură2. Cîteodată, sara, în preajma focurilor mari, pe cînd cinsteau must aspru, bandurarii începeau, melancolicele cîntece ale stepei, atît de pline de avînt și de duioșie, largi, melodioase și tainice ca nemărginirea. SADOVEANU, O.I 177.
BANDUR├üR, bandurari, s. m. Cel care c├ónt─â din bandur─â2. ÔÇô Din bandur─â2 + suf. -ar.
bandurár (rar) s. m., pl. bandurári
bandurár s. m., pl. bandurári
BANDURÁR s. v. bandurist.
bandurar s. v. BANDURIST.

Bandurar dex online | sinonim

Bandurar definitie

Intrare: bandurar
bandurar substantiv masculin