bandurár sm [At: SADOVEANU, O. I, 177 / Pl: ~i / E: bandură2 + -ar] (Rar) Bandurist.

BANDURÁR, bandurari, s. m. (Rar) Bandurist. – Bandură2 + suf. -ar.

BANDURÁR, bandurari, s. m. (Rar) Bandurist. – Bandură2 + suf. -ar.

BANDURÁR, bandurari, s. m. Cel care cîntă din bandură2. Cîteodată, sara, în preajma focurilor mari, pe cînd cinsteau must aspru, bandurarii începeau, melancolicele cîntece ale stepei, atît de pline de avînt și de duioșie, largi, melodioase și tainice ca nemărginirea. SADOVEANU, O.I 177.

BANDURÁR, bandurari, s. m. Cel care cântă din bandură2. – Din bandură2 + suf. -ar.

bandurár (rar) s. m., pl. bandurári

bandurár s. m., pl. bandurári

BANDURÁR s. v. bandurist.

bandurar s. v. BANDURIST.