Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 964646:

BANDOR subst. (stomac de animale) 1. (Sur V); Bandur (Sd XVI); – Iachim (Sur II; Isp II1); – vornic (Sur III); Bandăr (Sur IV). 2. Băndor, V., mold. (Isp IV2). 3. Băndăru, T., munt. (BCI X 107). 4. + ung. badaró „bolborosit”. Băndărău (Ard II 231); Băndăroae, Dochița (Sur V). 5. Sinc.: Bandre, -a (Paș); Băndreni s. mar.; Băndriul (Isp V1). Terminația formelor din § 5 va fi contribuit la formarea unui sufix ardelean -re sau -dre, ca în Candrea, Mandrea, Pandrea.

Bandor dex online | sinonim

Bandor definitie