bandit definitie

15 definiții pentru bandit

bandít sm [At: CĂLINESCU, E. O. II, 308 / V: (rar) -dist / Pl: ~iți / E: it bandito, fr bandit] 1 Persoană care face parte dintr-o bandă1 (2) Si: gangster, răufăcător, tâlhar. 2 (Fam) Afurisit. 3 (Fam) Ticălos.
BANDÍT, bandiți, s. m. Persoană care face parte dintr-o bandă1 de răufăcători; tâlhar, răufăcător, gangster. – Din fr. bandit, it. bandito.
BANDÍT, bandiți, s. m. Persoană care face parte dintr-o bandă1 de răufăcători; tâlhar, răufăcător, gangster. – Din fr. bandit, it. bandito.
BANDÍT, bandiți, s. m. Tîlhar. V. brigand, asasin. (Fig.) Să simtă bandiții că pacea-i mai tare! DEȘLIU, M. 71.
BANDÍT, bandiți, s. m. Tâlhar. – Fr. bandit.
bandít s. m., pl. bandíți
bandít s. m., pl. bandíți
BANDÍT s. 1. v. tâlhar. 2. v. criminal. 3. v. ticălos.
BANDÍT s.m. Tâlhar; brigand; asasin. [< it. bandito, cf. fr. bandit].
BANDÍT s. m. tâlhar; brigand; gangster. (< fr. bandit, it. bandito)
bandít (bandíți), s. m. – Tîlhar, răufăcător. It. bandito, de unde și fr. bandit. – Der. banditesc, adj.; banditism, s. n.
BANDÍT ~ți m. 1) Persoană care face parte dintr-o bandă; tâlhar. ~ de drumul mare. 2) fig. Persoană lacomă și fără scrupule; nemernic; ticălos; netrebnic. /<fr. bandit, it. bandito
bandit m. 1. făcător de rele, primejdios; 2. fig. om fără căpătâiu.
*bandít m. (fr. bandit, d. it. bandito, care vine d. banda, bandă, ceată). Tîlhar. V. cetaș.
BANDIT s. 1. tîlhar, (franțuzism) brigand, (reg.) furător, robalău, (Transilv.) lotru, (înv.) fur, războinic. (~ de drumul mare.) 2. nemernic, ticălos, tîlhar. (Un ~ de negustor.)

bandit dex

Intrare: bandit
bandit substantiv masculin