bandaj definitie

15 definiții pentru bandaj

bandáj sn [At: D. ZAMFIRESCU, R. 270 / V: (înv) -dagiu / Pl: ~e / E: fr bandage] 1 Fâșie (elastică) cu care se leagă, pentru a proteja, o parte bolnavă a corpului. 2 Totalitatea fâșiilor sau bucăților de țesătură ori tifon, vată etc. cu care se acoperă și se fixează o parte bolnavă (de obicei o rană) Si: pansament. 3 Aparat anume făcut pentru (a fixa un pansament sau) a ține strâns un organ care tinde a se depărta de poziția normală. 4 (Îs) – pentru hernie Cerc de oțel elastic îmbrăcat în pânză și cu o perniță la capăt, care apasă pe locul unei hernii inghinale. 5 Fâșie de pânză cu care boxerii își înfășoară pumnii și peste care își pun mănușile. 6 Fâșie de cauciuc care învelește mânerul diferitelor obiecte de sport, pentru ca să nu alunece din mână și să fie mai ușor de ținut. 7 Îmbrăcăminte inelară de oțel sau de cauciuc care se montează pe osia unei roți de vehicul pentru a o feri de degradare. 8 (Min; lpl) Dulapi laterali așezați în lungul unui tunel sau al unei galerii de mină Si: căptușeală.
BANDÁJ, bandaje, s. n. 1. Fâșie de pânză sau de tifon utilizată la fixarea și protejarea unui pansament sau la imobilizarea unei părți bolnave a corpului. ♦ Aparat special pentru a susține o hernie. ♦ Fâșie de pânză cu care boxerii își înfășoară pumnii pe sub mănuși. 2. Coroană inelară de oțel sau de cauciuc care se montează pe janta unei roți de vehicul pentru a o feri de degradare. ♦ Îmbrăcăminte în forma unei benzi înfășurate pe o țeavă, pe o vargă de metal etc. – Din fr. bandage.
BANDÁJ, bandaje, s. n. 1. Fâșie de pânză sau tifon utilizată la fixarea și protejarea unui pansament sau la imobilizarea unei părți bolnave a corpului. ♦ Cerc de oțel elastic îmbrăcat în pânză și cu o perniță la capat, care apasă pe locul unei hernii inghinale. ♦ Fâșie de pânză cu care boxerii își înfășoară pumnii și peste care își pun mănușile. 2. Îmbrăcăminte inelară de oțel sau de cauciuc care se montează pe obada unei roți de vehicul pentru a o feri de degradare. ♦ Îmbrăcaminte în forma unei benzi înfășurate pe o țeavă, pe o vargă de metal etc. – Din fr. bandage.
BANDÁJ, bandaje, s. n. 1. Fașă (de obicei de tifon) cu care se acoperă o rană sau cu care se susține sau se imobilizează o parte bolnavă a corpului. V. pansament. Radu se-ntoarce brusc, pentru ca să nu-i vadă rana, și își încheie bandajul. CAMIL PETRESCU, T. II 143. își simți o vînă în umărul drept și-i veni în minte că poate se desfăcuse bandajid și curgea sîngele. D. ZAMFIRESCU, R. 270. 2. Fîșie de pînză cu care boxerii își înfășoară pumnii și peste care își pun mănușile. 3. Piesă circulară (de cauciuc la automobil și la avion, de fier sau de oțel la un vehicul de cale ferată etc.) care se montează pe exteriorul obezii sau jantei roții.
BANDÁJ, bandaje, s. n. 1. Fașă (de tifon) cu care se acoperă o rană sau cu care se susține sau se imobilizează o parte bolnavă a corpului. V. pansament. 2. Fâșie de pânză cu care boxerii își înfășoară pumnii și peste care își pun mănușile. 3. Piesă circulară montată pe exteriorul obezii sau jantei roților, la unele vehicule. – Fr. bandage.
bandáj s. n., pl. bandáje
bandáj s. n., pl. bandáje
BANDÁJ s. (MED.) v. pansament.
BANDÁJ s.n. 1. Fașă cu care se leagă o rană sau o parte bolnavă a corpului; (p. ext.) pansament. ♦ Aparat special pentru a susține o hernie. ♦ Fașă cu care boxerii își înfășoară pumnii pe sub mănuși. 2. Cerc (de oțel, de cauciuc etc.) care se montează pe janta unei roți de vehicul. 3. Sistem de inele din sârmă cu care se consolidează înfășurările rotoarelor mașinilor electrice. [Pl. -je. / < fr. bandage].
BANDÁJ s. n. 1. fașă cu care se leagă o rană, o parte bolnavă a corpului; (p. ext.) pansament. ◊ aparat special pentru a susține o hernie. ◊ fașă cu care boxerii își înfășoară pumnii pe sub mănuși. 2. cerc metalic sau de cauciuc care se montează pe janta unei roți de vehicul. 3. sistem de inele din sârmă cu care se consolidează înfășurările rotoarelor mașinilor electrice. (< fr. bandage)
BANDÁJ ~e n. 1) Fâșie de tifon sau de pânză cu care se leagă o rană sau se imobilizează un organ vătămat. ~ elastic. 2) Bandă de oțel sau de cauciuc care se îmbracă pe obada roții unui vehicul (pentru a o proteja de degradare). /<fr. bandage
bandaj n. legătură pe o rană sau frântură.
*bandáj n., pl. e (fr. bandaje). Chir. Legătură la o rană saŭ frîntură. Legătură elastică de oțel de susținut erniile.
BANDAJ s. (MED.) fașă, pansament, tifon, (pop.) legătoare, legătură, oblojeală. (A legat rana cu un ~.)
bandaj, bandaj s. n. (deț.) bandă îngustă de hârtie cu ajutorul căreia se fumează mucurile de țigară; țigaret improvizat.

bandaj dex

Intrare: bandaj
bandaj substantiv neutru