banda definitie

50 definiții pentru banda

bánda i [At: DA ms / E: it banda] (Mm) Comandă de rotire a cârmei la maximum.
bándă1 sf [At: (a. 1834) URICARIUL VIII, 184 / Pl: ~de / E: fr bande, it banda, ger Banda] 1 (Înv) Ceată de soldați care luptă sub aceeași bandieră (2). 2 Grup de răufăcători care acționează sub conducerea unui șef. 3 (Fam) Gmp de prieteni mereu împreună. 4 Trupă de muzicanți. 5 Fanfară. 6 Taraf de lăutari.
bándă2 sf [At: FILIMON, ap. HEM 2459 / V: -tă / Pl: benzi și (rar) ~de / E: fr bande, ger Bande] 1 Fâșie (de stofă, de pânză, de hârtie etc.) cu care se înfășoară se leagă sau se ține strâns ceva Si: bantă (1-3), banderolă (7). 2 Fâșie din alt material sau din altă culoare cu care se mărginește, pentru podoabă, un articol de îmbrăcăminte. 3 (Îs) – de imagini Peliculă cinematografică. 4 (Îs) – de magnetofon Fâșie magnetizată pe care se imprimă și de pe care se reproduc sunetele cu ajutorul magnetofonului. 5 (Îs) -rulantă (sau de transport ori continuă) Conveier. 6 (Îs) Lucru la (sau pe) -rulantă Sistem de lucru constând din operații executate succesiv de un șir de lucrători asupra unui obiect aflat pe o bandă rulantă (5) care trece prin fața fiecăruia dintre ei. 7 (Îs) – de circulație Partea carosabilă a unui drum, rezervată circulației în același sens. 8 (Îs) ~ de rulment Partea din anvelopa unei roți de autovehicul care vine în contact cu pământul. 9 (Îs) ~ de frecvență Interval de frecvență în care un aparat electronic își menține caracteristicile specifice. 10 (Îas) Ansamblu de frecvențe radioelectrice atribuite diferitelor servicii de radiocomunicații prin reglementări naționale și internaționale. 11 (Îs) -X Bandă de frecvențe cuprinse în domeniul microundelor. 12 Fiecare dintre marginile elastice ale mesei de biliard, de care se lovesc bilele pentru a avea direcția voită de jucător. 13 Margine a terenului de popice. 14 (Îe) A da (sau a lua) – A atinge cu bila marginea șoselei popicelor. 15 Șină care leagă cele două țevi ale unei arme de vânătoare. 16-17 Grup de frecvențe vecine sau apropiate ale unei radiații (electromagnetice ori) sonore.
BÁNDĂ1, bande, s. f. 1. Grup de răufăcători care acționează sub conducerea unui șef. ♦ (Glumeț) Grup de prieteni. 2. (Înv.) Ceată de soldați aflați sub aceeași bandieră. 3. Trupă de muzicanți, fanfară, taraf de lăutari. – Din fr. bande, germ. Bande.
BÁNDĂ2, benzi, s. f. 1. Fâșie de material textil, de cauciuc etc. cu care se înfășoară, se leagă sau se întărește ceva; bantă (1). ♦ Fâșie cu care se împodobește, de obicei pe margini, un articol de îmbrăcăminte. 2. (În sintagmele) Bandă de magnetofon = fâșie magnetizată pe care se imprimă și de pe care se pot reproduce sunete cu ajutorul magnetofonului. Bandă rulantă (sau de transport ori continuă) = fâșie continuă care servește la deplasarea obiectelor fabricate sau în curs de fabricație; conveier (1). Lucru pe (sau la) bandă (rulantă) = sistem de lucru constând din operații executate succesiv de un șir de lucrători asupra unui obiect aflat pe o bandă rulantă care trece prin fața fiecăruia dintre ei. Bandă de imagini = peliculă cinematografică. Bandă de circulație = fâșie lungă delimitată din partea carosabilă a unui drum, rezervată circulației în același sens a vehiculelor. Bandă de rulment = partea de cauciuc din anvelopa unei roți de autovehicul care vine în contact cu pământul. Bandă etalon = bandă magnetică cu înregistrări speciale pentru reglarea sau verificarea parametrilor unui magnetofon sau magnetoscop. Bandă de frecvențe = interval din șirul frecvențelor, caracterizat prin anumite proprietăți comune din punctul de vedere al utilizării lor în telecomunicații și telemecanică. Bandă X = bandă de frecvențe cuprinse în domeniul microundelor. 3. Margine elastică a mesei de biliard. ♦ Margine a terenului de popice. 4. Șină care leagă cele două țevi ale unei arme de vânătoare. 5. Grup de frecvențe vecine sau apropiate ale unei radiații electromagnetice sau sonore. 6. (Inform., în sintagma) Bandă perforată = bandă de hârtie sau de material plastic utilizată pentru introducerea sau extragerea datelor dintr-un sistem de calcul. – Din fr. bande.
BÁNDĂ1, bande, s. f. 1. Ceată, grup de răufăcători care acționează sub conducerea unui șef. ♦ (Glumeț) Grup de prieteni. 2. (Înv.) Ceată de soldați aflați sub aceeași bandieră. 3. Trupă de muzicanți, fanfară, taraf de lăutari. – Din fr. bande, germ. Bande.
BÁNDĂ2, benzi, s. f. 1. Fâșie de stofă, hârtie, de piele etc. cu care se înfășoară, se leagă sau se întărește ceva; bantă. ♦ Fâșie cu care se împodobește, de obicei pe margini, un articol de îmbrăcăminte. 2. (În sintagmele) Bandă de magnetofon = fâșie magnetizată pe care se imprimă și de pe care se pot reproduce sunete cu ajutorul magnetofonului. Bandă rulantă (sau de transport, continuă) = fâșie lată de piele, de cauciuc, de plăci metalice etc., pe care se transportă automat materiale sau piese fabricate sau în curs de fabricație; conveier. Lucru pe (sau la) bandă (rulantă) = sistem de lucru constând din operații executate succesiv de un șir de lucrători asupra unui obiect aflat pe o bandă rulantă care trece prin fața fiecăruia dintre ei. Bandă de imagini = peliculă cinematografică. Bandă de circulație = fâșie lungă delimitată din partea carosabilă a unui drum, pe care pot circula în același sens numai un șir de vehicule. Bandă de rulment = partea de cauciuc din anvelopa unei roți de autovehicul care vine în contact cu pământul. 3. Margine elastică a mesei de biliard. ♦ Margine a terenului de popice. 4. Șină care leagă cele două țevi ale unei arme de vânătoare. 5. Grup de frecvențe vecine sau apropiate ale unei radiații electromagnetice sau sonore. 6. (În sintagmele) Bandă etalon = bandă magnetică cu înregistrări speciale pentru reglarea sau verificarea parametrilor unui magnetofon sau magnetoscop. Bandă de frecvențe = a) interval de frecvență în care un aparat electronic își menține caracteristicile specificate; b) ansamblu de frecvențe radioelectrice atribuite diferitelor servicii de radiocomunicații prin reglementări naționale și internaționale. Bandă X = bandă de frecvențe cuprinse în domeniul microundelor. – Din fr. bande.
BÁNDĂ1, bande, s. f. 1. Ceată, grup de oameni întovărășiți în vederea unui scop (mai ales rău); grup constituit în vederea unei acțiuni de subminare a intereselor colectivității; șleahtă, clică. Bandă de hoți. ▭ În zadar umblau streji de arnăuți... Nu puteau... descoperi bandele vagabonzilor. NEGRUZZI, S. I 16. ♦ (Glumeț) Grup de prieteni care apar mereu împreună. De cînd ești în bandat noastră, ești in fiecare seară la teatru. CAMIL PETRESCU, T. II 92. 2. (De obicei cu determinarea «de lăutari») Trupă, de muzicanți, taraf de lăutari. Avem aci o bandă numeroasă de lăutari, reprezentată cel puțin prin douăzeci și cinci de personaje cu instrumente variate. ODOBESCU, S. III 111. Orașul și împrejurimile erau luminate de mii de focuri; bande de lăutari jucau hore și doine. NEGRUZZI, S.1107. ◊ Bandă militară = fanfară. 3. (Învechit) Ceată de soldați puși sub aceeași bandieră. V. ceată. O bandă din cavaleria noastră să meargă să supere ariergarda dușmanului. BĂLCESCU, O. II 113. – Pl. și: (2, regional) bănzi (RETEGANUL, P. I 7).
BÁNDĂ2, benzi, s. f. 1. Fîșie îngustă de stofă, de pînză, hîrtie, piele sau metal, cu care se leagă, se înfășoară sau se întărește ceva. ◊ Bandă de expediție (adesea fără determinare) = fîșie de hîrtie cu care se învelesc imprimatele trimise prin poștă. V. banderolă. Am tras din vraful de pe masa de lucru gazetele... Benzile de expediție nici nu fuseseră desfăcute. SADOVEANU, N. F. 152. ◊ Expr. A expedia (un imprimat) sub bandă = a expedia, prin poștă, un imprimat, înfășurat cu o fîșie de hîrtie. ♦ Fîșie dintr-o altă stofă sau de o altă culoare, cu care se împodobește (mai ales pe margini) un articol de îmbrăcăminte. 2. (În expr.) Bandă de magnetofon = fîșie subțire și îngustă dintr-un material flexibil, acoperit cu un strat fin de substanță electromagnetică, pe care se imprimă și de pe care se pot reproduce sunete cu ajutorul magnetofonului. Bandă rulantă (sau de transport sau continuă; uneori fără determinare) = fîșie continuă de cauciuc, piele, țesătură de cînepă sau bumbac (uneori armată cu fire metalice) sau de plăci metalice, așezată pe rulouri și acționată mecanic, servind la transportul (pe plan orizontal sau pe plan puțin înclinat) de materiale (ca pămînt, minereuri, ciment etc.) sau de piese fabricate sau în curs de fabricare. Banda rulantă poartă pietrișul alb, mărunt, mergînd pieziș spre movile brute. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 180, 2/1. O neîntreruptă bandă rulantă urcă una după alta... cupele metalice pline cu stînci sfărîmate. BOGZA, O. 254. [În timpul producției] greul [îl duc] numai motorul și banda, iar omul apasă numai pe buton. DAVIDOGLU, M. 67. Lucru la (sau pe) bandă = sistem de lucru constînd din operații succesive, executate de o serie de lucrători asupra unui singur obiect fixat pe o bandă rulantă care trece prin fața fiecăruia dintre ei. 3. Fiecare dintre marginile elastice ale mesei de biliard, de care se izbesc bilele spre a căpăta direcția voită de jucător. ♦ Fiecare dintre cele două margini ale terenului de popice. ◊ Expr. A bate (popicele) sau a juca fără bandă = a trimite bila în așa fel încît să nu atingă marginile terenului. 4.(Fiz.) Grup de frecvențe vecine sau apropiate din spectrul unei radiații electromagnetice sau sonore. – Pl. și: bande (FILIMON, la HEM 2459). – Variantă: (3) bántă, benți (M. I. CARAGIALE, C. 113), s. f.
BÁNDĂ1, bande, s. f. 1. Ceată, grup de oameni întovărășiți în vederea unui scop (rău); grup constituit în vederea unei acțiuni de subminare a intereselor colectivității; clică, șleahtă. ♦ (Glumeț) Grup de prieteni. ♦ Trupă de muzicanți, taraf de lăutari. ◊ Bandă militară = fanfară. 2. (Înv.) Ceată de soldați puși sub aceeași bandieră. – Fr. bande.
BÁNDĂ2, benzi, s. f. 1. Fâșie îngustă de stofă, de hârtie, de piele etc. cu care se leagă, se înfășoară sau se întărește ceva. ◊ Bandă (de expediție) = fâșie de hârtie cu care se învelesc imprimatele trimise prin poștă. V. banderolă. ♦ Fâșie cu care se împodobește, de obicei pe margini, un articol de îmbrăcăminte. 2. (În expr.) Bandă de magnetofon = fâșie subțire și îngustă dintr-un material flexibil, acoperit cu un strat de substanță electromagnetică, pe care se imprimă și de pe care se pot reproduce sunete cu ajutorul magnetofonului. Bandă rulantă (sau de transport, continuă) = fâșie continuă de piele, de plăci metalice etc. acționată mecanic, servind la transportul materialelor sau al pieselor fabricate sau în curs de fabricație. Bandă de imagini = peliculă cinematografică. Bandă de circulație = partea carosabilă a unei șosele. Bandă de rulment = partea de cauciuc din anvelopa unei roți de autovehicul, care vine în contact cu pământul. Lucru pe (sau la) bandă = sistem de lucru constând din operații succesive, executate de un șir de lucrători, asupra unui singur obiect fixat pe o bandă rulantă care trece prin fața fiecăruia dintre ei. 3. Fiecare dintre marginile elastice ale mesei de biliard. ♦ Fiecare dintre cele două margini ale terenului de popice. 4. (La armele de vânătoare cu două țevi) Șina care împreună cele două țevi de-a lungul lor. 5. Grup de frecvențe vecine sau apropiate ale unei radiații electromagnetice sau sonore. – Fr. bande.
bandá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bandeáză
bándă1 (grup) s. f., g.-d. art. bándei; pl. bánde
bándă2 (fâșie) s. f., g.-d. art. bénzii; pl. benzi
bandá vb., ind. prez. 1 sg. bandéz, 3 sg. și pl. bandeáză
bándă (grup) s. f., g.-d. art. bándei; pl. bánde
bándă (fâșie) s. f., g.-d. art. bénzii; pl. bénzi
BANDÁ, vb., ind. prez. 3 bandează.
BÁNDĂ s. 1. (peior.) cârdășie, clan, clică, gașcă, șleahtă, (livr.) coterie, (rar) tagmă, (înv.) cardașlâc, tacâm, taraf, (fig.) bisericuță. 2. v. ceată.
BÁNDĂ s. v. taraf.
BÁNDĂ s. 1. bantă, fâșie, ștraif. (O ~ la mânecile cămășii.) 2. v. panglică. 3. (TEHN.) bandă rulantă = conveier. 4. v. peliculă. 5. (înv.) mandanea. (~ la masa de biliard.)
BANDÁ vb. I. refl. (Mar.; despre nave) A se înclina pe un bord din cauza vântului sau a încărcăturii așezate greșit. [Cf. it. banda, fr. bande].
BÁNDĂ1 s.f. 1. Grup de oameni (reuniți mai ales în scopuri rele, necinstite); grup format cu scopul unei acțiuni de subminare a colectivității, de sabotaj etc.; șleahtă, clică. 2. (Glumeț) Grup de prieteni care umblă de obicei împreună. 3. Mică trupă de muzicanți; taraf de lăutari; orchestră, grup de instrumente. [Pl. bande, var. (3) band s.n. / < fr. bande, it. banda < got. bandi – steag, engl. band].
BÁNDĂ2 s.f. 1. Fâșie îngustă și lungă de stofă, de hârtie, de metal etc. cu care se leagă, se protejează, se înfășoară ceva. ♦ Parte lungă și îngustă a unei suprafețe. ♦ (Anat.) Fâșie de țesut care unește două organe. ◊ Bandă de magnetofon = fâșie îngustă de material flexibil, acoperită cu un strat fin de substanță feromagnetică și care servește la înregistrarea și la reproducerea sunetelor cu magnetofonul; Bandă rulantă (sau de transport) = fâșie lungă, continuă, de cauciuc, de piele etc. care servește la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; Bandă sonoră = peliculă cinematografică pe care este înregistrat sunetul; Bandă de circulație = subdiviziune longitudinală a părții carosabile a unei șosele, delimitată sau nu prin marcaje rutiere, cu o lățime corespunzătoare pentru circulația cu ușurință a unui șir de vehicule. ♦ (Filat.) Ansamblu de mai multe mărci, decupat dintr-o coală pe orizontală sau pe verticală și păstrat astfel într-o colecție; ștraif. 2. Marginea elastică de la masa de biliard. 3. (Herald.) Figură diagonală care reunește unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos. ◊ În bandă = (despre figuri) așezat în diagonala scutului. 4. Grup de frecvențe învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiații sonore sau electromagnetice. 5. Înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vântului sau când încărcătura este greșit repartizată. [Pl. benzi, var. bantă s.f. / < fr. bande, cf. germ. Band].
BANDÁ vb. 1. tr. A înconjura, a inciza în benzi. 2. refl. (despre nave) A se înclina pe un bord din cauza vântului sau a încărcăturii așezate greșit. (din fr. bander)
BÁNDĂ1 s. f. 1. grup de oameni (reuniți în scopuri necinstite); clică. 2. (glumeț) grup de prieteni care umblă împreună. 3. ansamblu muzical instrumental; band; trupă de muzicanți. (< fr. bande, it. bande, /3/ engl. band)
BÁNDĂ2 s. f. 1. fâșie îngustă și lungă cu care se leagă, se înfășoară ceva. ♦ parte lungă și îngustă a unei suprafețe. 2. fir de circulație pe o stradă sau șosea. 3. (anat.) fâșie de țesut care unește două organe. ♦ parte a cromozomului, clar diferențiată, de culoare mai închisă sau mai deschisă. ♦ ~ magnetică = fâșie pentru înregistrarea magnetică a semnalelor electrice; ~ de magnetofon = fâșie îngustă de material flexibil, cu un strat fin de substanță feromagnetică, pentru înregistrarea și reproducerea sunetelor cu magnetofonul; ~ etalon = bandă magnetică cu înregistrări speciale pentru reglarea sau verificarea parametrilor unui magnetofon ori magnetoscop; ~ rulantă = fâșie îngustă, continuă (de cauciuc) care servește la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; ~ de imagini = peliculă cinematografică; ~ sonoră = peliculă cinematografică de înregistrat sunetul. ♦ (spațiu neimprimat) între două sau mai multe mărci poștale; ștraif. 4. margine elastică de la masa de biliard. 5. (herald.) figură diagonală care reunește unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos. ♦ în ~ = (despre figuri) așezat în diagonala scutului. 6. grup de frecvențe învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiații sonore sau electromagnetice. 7. înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vântului sau când încărcătura este greșit repartizată. (< fr. bande, germ. Band)
bándă (-de), s. f. – Ceată, grup. – Mr. bandă. Fr. bande, it. banda. Pl. benzi, este f. rar. Cf., tc., bg. banda, ngr. μπάντα (› mr.), din it. (Ruffini 334).
BÁNDĂ1 ~e f. 1) Grup de oameni întovărășiți în vederea unui scop reprobabil; șleahtă; gașcă; clică; clan. ~ de jefuitori. 2) Ceată de prieteni. ~ veselă. 3) Trupă de muzicanți. [G.-D. bandei] /<fr. bande, germ. Bande
BÁNDĂ2 benzi f. 1) Fâșie (lungă și îngustă) din diferite materiale, cu care se înfășoară, se leagă sau se împodobește ceva; ștraif. * ~ izolatoare fâșie îngustă de material, acoperită pe una din fețe cu un strat de cauciuc lipicios, folosită la izolarea legăturilor electrice. ~ magnetică fâșie magnetizată, îngustă și lungă, destinată înregistrării magnetice a semnalelor electrice. ~ de magnetofon fâșie de material plastic, acoperită cu un strat de material magnetic, care se folosește la înregistrarea și reproducerea sunetelor cu ajutorul magnetofonului. ~ rulantă fâșie mobilă, acționată mecanic, care servește la transportarea materialelor sau fabricatelor într-o întreprindere producătoare. 2) Parte îngustă și lungă din componența a ceva. * ~ de circulație fâșie dintr-o șosea, rezervată circulației vehiculelor în același sens. [G.-D. benzii] /<fr. bande
bandă f. 1. (pl. bande) ceată, reunire de indivizi sub aceaș căpetenie: bandă de hoți, bandă de lăutari; 2. (pl. benzi) legătură, fășie de hârtie sau de stofă lungă și îngustă: trimit sub bandă o carte; 3. margine la o țesătură.
plat-bandă f. 1. fășie de pământ ce mărginește laturile unei grădini și care de obiceiu e garnisită cu flori, arbuști, etc.; 2. Arhit. ciubuc lat și neted.
bánda interj. (it. banda, lature. V. alivanta). Mar. La o parte (la dreapta orĭ stînga)! V. copastie.
*2) bándă f., pl. e (fr. bande și it. banda, d. got. bandi, steag. V. bandieră, bandit, contrabandă). Ceată (trupă) de hoți orĭ de lăutarĭ. V. taraf.
*1) bándă f., pl. bande, bende și benzĭ (fr. bande, vfr. bende, d. vgerm. binda, ngerm. band, legătură, cordea, bund, alianță. V. bantă, bunt, panglică). Dungă lată ca ornament pe haĭne (cum e la mînecă): bandă de catifea. Legătură, fășie de hîrtie cu care se se înconjoară o carte orĭ un ziar care să fie trimes pin poștă: a trimete supt bandă. – Și bantă, pl. bente și bențĭ.
bandă s. v. TARAF.
BANDĂ s. 1. (peior.) cîrdășie, clan, clică, gașcă, șleahtă, (livr.) coterie, (rar) tagmă, (înv.) cardașlîc, tacîm, taraf, (fig.) bisericuță. (Borfașii formau o ~.) 2. buluc, ceată, cîrd, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pîlc, stol, (pop.) crilă, liotă, (reg.) canara, ciurdă, mișină, (Olt. și Transilv.) ciopor, (Olt. și Ban.) clapie, (înv.) cin, tacîm. (~ de copii.)
BANDĂ s. 1. bantă, fîșie, ștraif. (O ~ la mînecile cămășii.) 2. (TEHN.) panglică. (~ la mașina de scris.) 3. (TEHN.) bandă rulanlă = conveier. 4. (înv.) mandanea. (~ la masa de biliard.)
bándă desenátă s. f. Serie de desene însoțite de un text scurt ◊ „În alte țări europene chiar și benzile desenate au texte în limba latină.” Ap. 567/94 p. 7; v. și Ev.z. 28 II 97 p. 9 (după fr. bande dessinée; DMC 1967; R. Zafiu în R.lit. 11/97 p. 11; DEX, DN3 – alte sensuri)
bándă magnétică s. f. 1979 Fâșie megnetizată care servește drept suport pentru păstrarea datelor v. cartelă, cutie neagră
bándă rulántă(-școálă) s. f. Sistem de organizare a producției pe bandă (în scopuri didactice) ◊ „Bandă rulantă-școală. Recent, la fabrica «Flacăra Roșie» din Capitală a început organizarea unei benzi rulante pe lângă sectorul încălțăminte, care va servi drept școală în vederea ridicării calificării muncitorilor.” I.B. 3 X 61 p. 1 (din bandă + rulantă [+ școală]; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 331)
bandă (< ital. banda „ceată”; germ. Bande; engl. band) I. Termen ieșit din uz prin care se desemna orchestra*. Astăzi, termenul engl. se mai folosește pentru jazz band*. În Transilvania și în Banat desemnează o formație* pop., mai ales fanfara (6). II. În sec. 18, termenul de b. indica adesea portativul* de patru linii folosit pentru notarea cantus planus*-ului (v. și gregoriană, muzică). III. B. de magnetofon.
bándă, bande, s.f. – 1. Formație de ceterași, taraf: „Cu trei-patru ceteraș, / Cu băndzâle din oraș” (Papahagi, 1925: 229). 2. Fanfară, orchestră militară (DRT, 2010). 3. Ceată de răufăcători. – Din germ. Bande „bandă, ceată; orchestră”, fr. bande, it. banda „bandă, grup; fanfară” (DEX, MDA).
bándă, bande, s.f. – Orchestră, ceterași (Memoria 2004). – Din germ. Bande „bandă, ceată” (DEX).
BANDA, mare în Oc. Pacific, între Arh. Moluce, ins. Sulawesi și Timor; 714 km2. Ad. med.: 3.064 m; ad. max.: 7.440 m. Salinitate: 34,5‰. Temp. medie a apei: 27°C. Port. pr.: Ambon.
BANDA, Hastings Kamuzu (1906-1997), om politic din Malawi. Președinte al Partidului Congresul Malawi (din 1958). Președinte și prim-min. al Rep. Malawi (din 1966; preșdinte pe viață din 1971).
BÎNDA. 1. – ard., 1729 (Paș); – G., act; Bîndea (Ur XXII 87). 2. Bîndici, Duma (C Ștef).
a derula banda expr. (intl.) a vorbi mult, a mărturisi, a recunoaște.
pe bandă rulantă expr. continuu, permanent, non-stop
soi de merge banda expr. 1. persoană fără caracter. 2. persoană care, din prostie, generează diferite încurcături.

banda dex

Intrare: bandă (grup)
bandă grup substantiv feminin
Intrare: bandă (fâșie)
bandă fâșie substantiv feminin
Intrare: banda
banda verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: Bânda
Bânda
Intrare: Banda
Banda